Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Liga 1, la momentul adevărului: CFR sau FCSB? Cifre și recorduri înainte să aflăm cine va fi campioană

Eurosport
DeEurosport

Publicat 14/05/2022 la 18:56 GMT+3

Mai puțin de o săptămână ne desparte de momentul în care vom afla cine este campioana României. Să fie vorba despre continuarea unei hegemonii sau să fie vorba de momentul altora de a triumfa?

Ciprian Deac, Octavian Popescu, Denis Haruț, în CFR Cluj - FCSB

Credit imagine: facebook

Articol scris de Daniel Ișvanca
Unii dintre fotbaliști sunt în fața primului trofeu de acest tip din carieră, alții sunt deja obișnuiți cu sentimentul câștigării unui astfel de titlu, iar câțiva sunt lideri detașați într-un clasament ca acesta. În materialul următor vom afla care sunt fotbaliștii din Liga 1 cu cele mai multe titluri, dintre cei care astăzi sunt încă în activitate!

CAPITALA, CODAȘĂ LA NUMĂRUL DE FOTBALIȘTI CARE AU ÎN PREZENT MĂCAR UN TITLU DE CAMPION ÎN LIGA 1

Dintre toți jucătorii care activează în prezent în primul eșalon al fotbalului românesc, foarte puțini evoluează la FCSB, Dinamo sau Rapid. Toate cele 3 însumează doar 9 jucători care au în acest moment un campionat în palmares, iar din provincie, sunt peste 40.
CITEȘTE ȘI:
Asta relevă faptul că doar istoria a rămas din cele 3 echipe care au dominat per total fotbalul românesc, însă, în același timp, arată cât de mult s-au dezvoltat celelalte regiuni din țară pe plan fotbalistic.

CARE ESTE DIFERENȚA DE TITLURI DINTRE PLAY-OUT ȘI PLAY-OFF?

Din 51 de jucători, câți au cel puțin un titlu în palmares, 15 dintre aceștia evoluează în prezent în Play-Out, cei mai titrați fiind Alexandru Ioniță de la Rapid București, care a ieșit campion cu Astra Giurgiu (2015/16), respectiv cu CFR Cluj (2017/18 și 2018/19) și Sebastian Mailat de la FC Botoșani, care este triplu-campion cu CFR Cluj (2017/18, 2018/19 și 2019/20).
Cine va câștiga titlul în Liga 1?
Lupta este și mai mare în zona Play-Off-ului, unde găsim statistici destul de interesante, mai ales în rândul jucătorilor de la CFR Cluj. Iasmin Latovlevici, Gabi Iancu, Cristian Manea, Paulo Vinícius, Mihai Bordeianu, Alexandru Păun și Billel Omrani au câte 4 trofee în CV, în timp ce Chipciu și Camora au câte 5 de fiecare.

CINE CONDUCE ACEST CLASAMENT?

Ciprian Deac este cel mai decorat fotbalist în activitate din Liga 1, reușind să câștige nu mai puțin de 6 titluri de campion al României, toate alături de echipa pentru care evoluează și în prezent, CFR Cluj. Născut la Dej, ardeleanul a triumfat alături de formația care evoluează pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu în sezoanele 2007/08, 2009/10, 2017/18, 2018/19, 2019/20 și 2020/21.
Chiar și cu un nou trofeu în acest sezon, Deac tot ar fi departe de recordmen-ul campionatului, acela fiind Marius Lăcătuș. "Fiara" are în palmares 10 campionate câștigate cu Steaua București.
EXISTĂ VREO SPERANȚĂ CA CINEVA SĂ DOBOARE VREODATĂ RECORDUL LUI LĂCĂTUȘ?
La doar 21 ani, internaționalul român sub 21 ani, Claudiu Petrila, a câștigat deja 3 titluri de campion cu formația antrenată de Dan Petrescu și are șansa de a pune mâna pe al patrulea, dacă clujenii vor termina sezonul așa cum și-au propus. 60 de apariții are Petrila în Liga 1, acumulate atât în tricoul celor de la Sepsi, cât și în tricoul echipei actuale. Extrema ardelenilor se află la cel mai bun sezon din carieră în campionat, reușind să marcheze 9 goluri și să ofere 5 assist-uri în 28 partide disputate. Sezonul 2021/22 mai are doar două episoade și cel mai probabil vom aștepta "marea finală" care, conform ultimelor informații, se va juca pe stadionul din Buzău.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo