Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Lovitură pentru FCSB! Un jucător s-a rupt înainte de startul sezonului și e OUT 3 luni

Cristian Mihală

Actualizat 16/07/2022 la 11:11 GMT+3

FCSB pleacă la drum în noul sezon în acest weekend, dar Toni Petrea, antrenorul echipei a primit o adevărată lovitură: Andrei Dumiter s-a accidentat grav și nu va putea fi folosit până la jumătatea lui octombrie.

Toni Petrea

Credit imagine: Getty Images

Fără să facă transferuri spectaculoase, roș-albaștrii speră să oprească în sfârșit supremația lui CFR în Liga 1. Stagiunea nu debutează însă ideal pentru FCSB, care l-a pierdut pe Andrei Dumiter.
Atacantul de 23 de ani a suferit o întânidere de ligamente, anunță Gazeta Sporturilor și va fi scos din circuit timp de aproimativ 3 luni. Vârful nu era un titular indiscutabil la vicecampioană, dar absența lui îi dă bătăi de cap staffului tehnic, în contextul în care există foarte puține soluții pentru postul de atacant. Florin Tănase a dat randament pe acea poziție și va fi soluția lui Toni Petrea, în lot mai existând doar Ianis Stoica și Ivan Mamut. Acesta din urmă e, de altfel, singurul "9" clasic valid al roș-albaștrilor.
Revenind la Dumiter, acesta a fost adus în sezonul trecut de la Sepsi, conducerea FCSB plătind 350.000 de euro pentru transferul său. Vârful a marcat 3 goluri pentru vicecampioană, nereușind să se impună ca un titular constant.
FCSB debutează duminică în noul sezon. Partida cu U Cluj, de acasă, va avea loc de la ora 21:30.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo