CFR Cluj a pierdut marți meciul împotriva celor de la Steaua Roșie Belgrad din manșa tur a playoff-ului Europa League, scor 0-4. În urma acelei partide, dar și a declarațiilor de la conferința de presă susținută de Marius Șumudică, au existat mai multe zvonuri în legătură cu o eventuală despărțire de Marius Șumudică. În urma acestor zvonuri, conducerea clubului CFR Cluj a emis un comunicat în care și-a arătat susținerea pentru antrenorul român, în ciuda rezultatului înregistrat în Serbia.

Șumudică: "Este important când cel din casa ta este aproape de tine"

Înaintea meciului retur de la Cluj cu Steaua Roșie Belgrad, CFR se va deplasa la Pitești pentru meciul de sâmbătă împotriva celor de la FC Argeș. În conferința de presă dinaintea partidei din campionat, Marius Șumudică a vorbit despre comunicatul emis de conducerea clubului la care antrenează:
Romanian Liga I
Dan Petrescu, discurs dur la adresa arbitrajului, după victoria CFR-ului cu CSU Craiova
ACUM 15 ORE
"Cred că ăsta e răspunsul. Un comunicat care nu poate decât să mă bucure, în momentul de față, care spune multe despre ce se întâmplă la CFR acum. Vom vedea pe viitor ce își doresc oamenii din conducere de la mine, ce pot să le ofer eu, ce pot să le ofere jucătorii. În afară de acest rezultat negativ și rușinos, realizat la Belgrad, în rest în campionat am arătat forță, am arătat o echipă bine pregătită, care n-am avut probleme din punct de vedere fizic, în condițiile în care suntem echipa cu cele mai multe meciuri jucate din Europa.
Dacă se dă un comunicat oficial clar din partea conducerii, cred că ăsta e comunicatul. Eu tot timpul am simțit susținere aici, n-am avut niciun fel de probleme cu nimeni din conducere, am stat de vorbă cu toți oamenii din conducere. N-am de ce să mă îndoiesc. Pe orice antrenor rezultatele îl țin în funcție. De aceea este un contract semnat, trebuie respectat. N-am ce să reproșez acestui club, mi-a oferit condițiile necesare performanței și le mulțumesc pentru sprijin. Este important când cel din casa ta este aproape de tine", a spus Marius Șumudică la conferința de presă.
Marius Șumudică a făcut și o paralelă cu perioada în care antrena în Turcia, răspunzând astfel la comentariile celor care spun că acest comunicat pregătește demiterea sa: "Foarte multe lume din presă spune că, în momentul în care se dă un astfel de comunicat, nu mai durează mult până la debarcare. Eu, în Turcia, am mai avut o perioadă asemănătoare, a ieșit bașcanul și a spus că nu se pune problema și am mai continuat 8 luni de zile. Nu știu ce se va întâmpla, fiecare antrenor este pus la zid în momentul în care nu are rezultate", a mai spus Marius Șumudică la conferința de presă premergătoare meciului de sâmbătă cu FC Argeș.
https://i.eurosport.com/2021/08/16/3202280.jpg
Romanian Liga I
CFR Cluj, prima victorie după revenirea lui Petrescu! O fază fixă a decis derby-ul cu CSU Craiova
ACUM 16 ORE
Romanian Liga I
Mircea Rednic, prima reacție despre posibila revenire la Dinamo! Care e stadiul negocierilor
ACUM 20 ORE