Adrian Porumboiu a creat o controversă în spațiul public după ce a afirmat că Edi Iordănescu este cu 10 clase peste Marius Șumudică. Declarațiile acestuia au subiectul mai multor articole în presa din România.
În cadrul unei conferințe de presă, Șumudică – antrenorul lui CFR Cluj – a ținut să precizeze că discuțiile pe acest subiect nu i-au afectat absolut deloc relația cu Iordănescu.
"Se bucură de aceeași simpatie și din partea mea și eu îl respect. Mi-a fost secund, am vorbit aseară la telefon vreo jumătate de oră, după emisiune, am vorbit aseară la telefon, dacă vă ajută o astfel de informație. Lucrurile sunt normale între noi, de profesioniști. Îl respect și chiar îl felicit că, în perioada în care am activat eu, acum, la CFR Cluj, n-am văzut nimic, nici negativ, nici pozitiv. Băiatul s-a abținut, nu a discutat", a spus Șumudică.
Romanian Liga I
Reghecampf nu o subestimează pe Dinamo: "Totdeauna va fi un derby"
ACUM 16 ORE
https://i.eurosport.com/2021/08/19/3203580.png

Ce a declarat Edi Iordănescu despre Marius Șumudică

De asemenea, actualul antrenor al celor de la FCSB a postat un mesaj pe Facebook în care a avut o reacție la adresa discuțiilor din presă, despre el și colegul său de breaslă.
"Nu m-am considerat niciodată superior unui alt antrenor coleg al meu. Nu mă consider nici mai deștept, nici mai prost, nici mai bine sau mai slab pregătit. Nu sunt într-o concurență cu cineva, decât cu mine însumi. Mereu lupta și preocuparea mea a fost ca eu să progresez, să mă dezvolt profesional și să fiu mai bun în fiecare zi.
Îmi respect total colegii de meserie și consider că România are antrenori foarte buni, iar Șumi este unul dintre ei. A câștigat trofee, a lucrat și confirmat în străinătate și îi cunosc pasiunea și priceperea. Îmi pare rău că ne-am ales cu o dispută publică pe care nimeni nu a dorit-o. Îmi doresc ca Șumi să fie mai bun ca și mine, iar eu să câștig la Cluj peste 2 etape", a fost mesajul lui Edi Iordănescu pe Facebook.
https://i.eurosport.com/2021/08/16/3202280.jpg
Romanian Liga I
Oficial | Dinamo i-a reziliat contractul lui Dario Bonetti! Cine va prelua echipa
ACUM 18 ORE
Romanian Liga I
Farul Constanța – CS Mioveni 2-1. Declarația cu care Gheorghe Hagi a atras atenția după meci
ACUM 18 ORE