Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Meci cu 5 goluri la Ovidiu, Farul – FC U Craiova 3-2. Cum arată clasamentul în zona play-off

Andrei Nicolae

Actualizat 24/01/2022 la 22:43 GMT+2

Farul Constanța a învins FC U Craiova cu 3-2 în ultimul meci ale etapei a 22-a în Liga 1, după ce la pauză echipa lui Gheorghe Hagi avea deja 3-0.

Jefte Betancor (Farul Constanța)

Credit imagine: facebook

Farul Constanța a avut primele 45 de minute din 2022 perfecte, în ultimul meci al etapei a 22-a din Liga 1 cu FC U Craiova.
Gazdele au câștigat prima repriză cu 3-0, în urma golurilor realizate de nigerianul Michael Omoh (min. 5 și 45) și Jefte Betancor (min. 34). Primul a susținut primul joc în tricoul Farului, după transferul de la Academica Clinceni.

Farul Constanța și-a consolidat poziția în play-off

Formația din Bănie a salvat impresia artistică în partea secundă, reușind săînscrie două goluri prin Andrea Compagno (min. 52) şi Samuel Asamoah (min. 89). Nu a mai avut însă timp pentru a înscrise și golul trei. Sidibe a avut totuși o ocazie în prelungiri, dar portarul Aioani a securizat cele trei puncte ale echipei gazde prin intervenția avută.
Tot azi, într-un meci de luptă, FC Botoșani a învins Sepsi OSK Sfântu Gheorghe cu 1-0. Cele trei puncte ale gazdelor au venit în urma reușitei albanezului Enriko Papa (min. 41). Oaspeții au suferit primul eșec după 8 meciuri.
Cu 8 etape înaintea sezonului regulat, clasamentul în Liga 1 se prezintăastfel:
  • 1 CFR Cluj – 58 puncte
  • 2 FCSB - 48
  • 3 FC Voluntari - 38
  • 4 FC Botoşani - 37
  • 5 Universitatea Craiova - 35
  • 6 Farul - 35
  • 7 Rapid - 32
  • 8 FC Argeş- 31
  • 9 UTA - 27
  • 10 Sepsi OSK Sfântu Gheorghe - 26
  • 11 CS Mioveni - 24
  • 12 Chindia Târgovişte - 23
  • 13 Gaz Metan Mediaş- 23
  • 14 FC U Craiova 1948 - 19
  • 15 Dinamo - 12
  • 16 Academica Clinceni - 11
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo