Mihai Roman 2, al 10-lea jucător transferat de FCSB de la Botoșani. Căți bani au ajuns în Moldova

Andrei Nicolae

Publicat 29/07/2022 la 11:22 GMT+3

FCSB vrea să se întărească în continuare pentru noul sezon, iar una dintre țintele roș-albaștrilor este Mihai Roman 2, atacantul celor de la Botoșani. Trupa din Moldova a devenit o adevărată mină de aur pentru bucureșteni, care au transferat alți nouă jucători din curtea lui Valeriu Iftime.

Mihai Roman 2, Sursă Foto: GSP

Credit imagine: Eurosport

Roman 2 va deveni cel mai probabil al zecelea jucător care ajunge din Botoșani în capitală, după ce patronul moldovenilor a fost contactat cu privire la această mutare, conform ProSport. Atacantul care a înscris sezonul trecut nouă goluri și a oferit o pasă decisivă va ajunge la FCSB, dacă aceștia plătesc 200.000 de euro.
Echipa roș-albastră a transferat în mod constant sezoanele trecute din Moldova, iar mutările au fost făcute pe sume destul de mari, raportat la nivelul actual al Superligii. Cea mai scumpă afacere dintre cele două cluburi a fost Olimpiu Moruțan, care a ajuns la FCSB după ce Botoșani a primit 1,2 milioane de euro.
Cel mai ieftin transfer al roș-albaștrilor a fost cel al lui Andrei Miron, care a ajuns liber de contract în iarna lui 2020 în curtea bucureștenilor. Afacerea cea mai profitabilă pentru FCSB a fost cea a celui mai scump transfer, respectiv Olimpiu Moruțan.
picture

Olimpiu Moruțan

Credit imagine: Eurosport

Jucătorul de bandă a ajuns acum un an la Galatasaray, după ce au plătit 4,1 milioane în contul bucureștenilor. Au fost puțini jucători care au confirmat în curtea roș-albaștrilor, drept dovadă majoritatea dintre aceștia au părăsit clubul liberi de contract.
Citește și:

FCSB a plătit peste 4 milioane de euro lui Botoșani

Molodovenii au primit o sumă imensă de bani în total din partea roș-albaștrilor. Dacă transferul lui Roman 2 se perfectează, FCSB o să ajungă la 4,3 milioane de euro trimise în contul botoșănenilor. Iată jucătorii care au ajuns de la FCSB de la Botoșani, precum și sumele lor de transfer, potrivit transfermark.
  • Aristidis Soiledis – 75.000 de euro
  • Cătălin Golofca – 400.000 de euro
  • Mihai Roman – 400.000 de euro
  • Olimpiu Moruțan – 1.200.000 de euro
  • Andrei Miron – liber de contract
  • Răzvan Oaidă – 700.000 de euro
  • Denis Haruț – 660.000 de euro
  • Malcom Edjouma – 330.000 de euro
  • Joyskim Dawa – 350. 000 de euro
  • Mihai Roman 2 – 200.000 de euro (dacă se realizează transferul)
  • Total: 4.315.000 de euro
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo