Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Momentul care l-a făcut pe Toni Petrea să nu mai vrea să audă de FCSB. De ce a plecat

Cristian Mihală

Publicat 26/07/2022 la 08:01 GMT+3

Helmut Duckadam consideră că schimbările de la pauza meciului cu Rapid au fost decisive în decizia lui Toni Petrea de a-și da demisia de la FCSB. Tehnicianul s-ar fi săturat să fie doar o marionetă

Toni Petrea, tehnicianul FCSB-ului

Credit imagine: Eurosport

.Să fii antrenor la FCSB pare un adevărat blestem, în ultimii ani. Tehnicianul care acceptă o asemenea ofertă știe că își va trece în CV o formație cu greutate, dar e conștient și de situațiile penibile la care e supus.
Pentru că niciunul dintre cei care vin pe banca vicecampioanei nu a statut de "A1". Tehnicienii sunt aduși strict pentru a se ocupa de ciclul săptămânal al echipei, dar primul "11" și schimbările vin de la lojă. Ca atare, antrenorii care se pretează să accepte astfel de situații intră într-o zonă a ridicolului, pentru că nu sunt respectați în vestiar, de jucători, și, evident, nici de fani.
Toni Petrea știa foarte bine toate aceste lucruri, dar, având în vedere experiența lui anterioară, a considerat că va ieși pe plus din această situație cu accente tragic-comice. Doar că paharul s-a umplut pentru antrenor la partida cu Rapid, pierdută cu 2-0. Cele 4 schimbări de la pauză "comandate" din înaltul tribunei au fost decisive în hotărârea acestuia de a pleca, crede Helmut Duckadam, fostul președinte de imagine al clubului. Pe lângă faptul că autoritatea sa era "0" în vestiar, Petrea nu doar că nu a fost capabil să își pună în practică ideile, dar trebuia să asiste cum un amator se "joacă" de-a antrenorul, luând decizii aberante și stupide.
"Nu mă așteptam să fie așa hotărât. Eu mă așteptam să plece la finalul campionatul trecut, când echipa chiar a jucat, dar a avut acea problemă cu FC Voluntari. Atunci mă așteptam să plece.
Poate că schimbările de la pauza meciului cu Rapid i-au făcut decizia să plece mai ușoară lui Toni Petrea", a declarat Helmut Duckadam, la Digi Sport.
4 schimbări a fost nevoit să facă Petrea la pauza meciului cu Rapid. Din lojă, i s-a ordonat ca Bouhenna, Oaidă, Edjouma și Coman să le lase loc în teren lui Tamm, Șut, Octavian Popescu și Olaru.

Duckadam: "FCSB va fi mai jos de locul 2, cu siguranță"

FCSB e pe buza prăpastiei, iar o eventuală necalificare în grupele Conference League ar conta enorm din punct de vedere financiar. După un sezon în care a părut că îi poate face față CFR-ului, roș-albaștrii arată acum un fotbal mult mai sărac, apanajul lipsei de transferuri. Perioada de mercato a fost o glumă pentru vicecampioană, care în prezent are un lot de pluton.
De această părere este și eroul de la Sevilla, care a lăsat de înțeles că o calificare în play-off-ul Ligii 1 e maximum ce poate spera FCSB în acest sezon.
"Nu cred că sezonul ăsta se poate repeta ce a fost anul trecut, ca performanțe mă refer. Cu siguranță, FCSB nu va mai lua locul doi, va fi mai jos. Pentru că lotul este mult mai subțire decât anul trecut", a spus Helmut Duckadam.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo