UPDATE Nicolae Dică este noul antrenor al FCSB. Tehnicianul le-a fost prezentat azi jucătorilor, la baza din Berceni, iar în cursul zilei va fi anunțat oficial, în cadrul unei conferințe de presă.
Dică își va intra în drepturi imediat, urmând a se ocupa de pregătirea partidei cu Saburtalo, din Conference League.
Dică s-a înțeles rapid cu conducerea, primind garanții că nu se vor mai face schimbări din lojă la pauză. E amuzant că vorbim despre astfel de discuții în fotbalul profesionist, dar FCSB e un club special, care nu se ghidează după criterii de performanță sau profesionalism.
Romanian Liga I
Rapid, buget de 5 milioane € pentru transferuri! Giuleștenii visează la doi jucători de la FCSB
IERI LA 06:51
Știrea inițială:

Nicolae Dică a confirmat că revine la FCSB

FCSB a rezolvat repede demisia lui Toni Petrea, antrenor care a înțeles că nu are vreun rol în vestiar în afară de a conduce ciclul de antrenamente. Oficialii roș-albaștrilor l-au contactat imediat pe alt tehnician "cuminte și ascultător", Nicolae Dică, iar acesta a acceptat oferta de a reveni la clubul pentru care a scris istorie ca jucător.
Liber de contract după ce selecţionerul a ales să părăsească prima reprezentativă, "Dicanio" a răspuns "prezent" la apelul făcut de oficialii clubului roş-albastru. Atitudinea de "Yes, sir!" aduce linişte la echipă şi ţine puterile depline asupra formaţiei de start şi a schimbărilor în mâna celor din conducere.
"Mă bucur că am primit foarte mesaje de la foarte mulți suporteri, de la șeful galeriei, care își doresc să vin. A contat foarte mult. Am discutat față în față (n.r. cu cei din conducerea FCSB) și am pus niște lucruri la punct, care pentru mine sunt interesante. Sunt ok, e ceea ce îmi doream.
A mai rămas pentru mâine să discutăm niște lucruri. În mare, da, ne-am înțeles. Au fost și lucruri la care nu ne-am înțeles, da, dar mi-a dat foarte multă încredere că voi lăsa să fac lucrurile cum trebuie. Așa cum am spus când am plecat, îmi doresc să îmi pun lucrurile în practică", a declarat Dică la Orange Sport.

Nicolae Dică, ultimul antrenor care a dus FCSB în Europa

În vârstă de 42 de ani, Dică a mai fost la cârma FCSB un an şi jumătate, în perioada iunie 2017 - decembrie 2018. A condus echipa în 81 de partide, având un bilanţ de 46 de victorii, 19 egaluri şi 16 înfrângeri.
De numele lui se leagă ultima participare a FCSB în grupele Europa League. După ce a pierdut play-off-ul UCL cu Sporting, actuala vicecampioană a reușit calificarea în primăvara europeană. Unde a dat piept cu Lazio, pe care a reușit să o învingă, 1-0 pe Arena Națională. În retur, însă, pe Olimpico, FCSB a fost surclasată de formația din Cetatea Eternă, scor 5-1.
Înainte de a sosi la FCSB, acum aproape 5 ani, Dică mai antrenase doar modesta CSM Piteşti. Ulterior, nu a reuşit ca antrenor, fiind principal la FC Argeş o scurtă perioadă, pentru ca apoi să devină secundul lui Rădoi, la naţională.
Romanian Liga I
Dan Petrescu, primul antrenor nevoit să respecte noul regulament FRF, după suspendarea cu Chindia
10/08/2022 LA 15:48
Romanian Liga I
Suma primită de Laszlo Balint pentru a rezilia cu Universitatea Craiova. Rădoi semnează azi
09/08/2022 LA 09:11