Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Noi probleme la CFR Cluj! Conflict între Culio și Dan Petrescu, oprit de jucători în vestiar

Alex Masgras

Publicat 30/10/2021 la 12:48 GMT+3

CFR Cluj nu traversează cea mai bună perioadă, atât pe plan fotbalistic, cât și pe plan intern. Cel mai nou conflict a izbucnit între Dan Petrescu și Culio, jucătorul argentinian readus în Gruia chiar de antrenorul echipei.

Dan Petrescu, antrenorul lui CFR Cluj

Credit imagine: Getty Images

Un nou conflict la CFR Cluj. După ce Dan Petrescu l-a trmis pe Debeljuh la echipa a doua, antrenorul celor de la CFR a avut un nou conflict cu unul dintre jucătorii din Gruia. Potrivit gsp.ro, Culio și Dan Petrescu au avut un moment tensionat la pauza meciului din Conference League cu Alkmaar.
La pauză, Culio ar fi fost anunțat că urmează să fie înlocuit, lucru care l-a nemulțumit pe argentinian. Potrivit sursei citate, cei doi au fost la un pas de o dispută fizică, fiind opriți de ceilalți jucători din vestiar.

După acest conflict, Culio a fost titular și a marcat

La prima partidă de la acest presupus conflict, CFR Cluj a întâlnit-o pe Sepsi Sf. Gheorghe, partidă câștigată de campioana României, scor 2-0. În această partidă, Culio a fost titular și a marcat primul său gol de la revenirea în România.
Conflictul dintre cei doi pare greu de înțeles, în condițiile în care Dan Petrescu a insistat pentru aducerea lui Culio după ce a revenit pe banca clujenilor. În vârstă de 38 de ani, Culio a jucat ultima oară în liga a patra din Argentina, iar Dan Petrescu a fost criticat pentru aducerea unui fotbalist atât de în vârstă.
În acest moment, CFR Cluj se află pe primul loc în Liga 1, cu 33 de puncte. Următoarea partidă a campioanei României va avea loc în această seară pe teren propriu, împotriva revelației acestui sezon, FC Voluntari. Echipa antrenată de Liviu Ciobotariu se află pe locul 4 după 13 etape, cu un total de 24 de puncte.
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Programul transmisiunilor Eurosport în etapa a 10-a din Premier League
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo