Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Rapid-FCSB, pe Arena Națională? Gafa jandarmeriei, înaintea derby-ului din Giulești

Andrei Nicolae

Publicat 24/07/2022 la 15:10 GMT+3

Partida dintre Rapid și FCSB se dispută azi, de la ora 21:30, iar Jandarmeria a emis un comunicat de presă, pentru a informa suporterii celor două rivale ce traseu să aleagă în drum spre stadion, pentru a evita incidentele. Reprezentanții insituției au făcut însă o mare greșeală, deoarece au încurcat stadioanele, iar din documentul reiese că partida se va desfășura pe Arena Națională.

Galerie Rapid București

Credit imagine: facebook

Derby-ul dintre Rapid și FCSB se întoarce pe Giulești, la opt ani distanță de la ultima partidă disputată pe terenul alb-vișiniilor. Meciul se va defășura pe un stadion renovat, care va fi plin în această seară, toate cele 14.000 de bilete fiind vândute într-un timp foarte scurt.
Jandarmeria a comis însă o gafă în comunicatul emis înaintea partidei, în încercarea de a transmite informații cu privire la evitarea incidentelor dintre cele două galerii. Insituția a specificat cele două trasee pe care le pot alege suporterii trupelor rivale, însă bulevardele menționate trimit spre Arena Națională, nu spre Giulești.
Comunicat Jandarmerie, Sursă Foto: Hotnews.ro
"Accesul suporterilor echipei FCSB în incinta complexului sportiv se va face prin Bulevardul Basarabia și Strada Maion Ion Coravu, iar accesul suporterilor echipei Rapid București se va face prin Bulevardul Pierrde de Coubertin", sunt informațiile din comunicatul Jandarmeriei.
Reprezentanții instituției au sesizat ulterior greșeala făcută și au modificat documentul, pentru a nu lăsa loc de interpretări. Partida dintre Rapid și FCSB va avea loc astăzi, de la ora 21:30.

Rapid-FCSB, derby de foc pe Giulești

Cele două rivale se întâlnesc în a doua etapă din SuperLigă, după ce ambele au debutat cu stângul. Rapid a fost învinsă de campioana CFR Cluj în etapa inaugurală, scor 0-1, în timp ce echipa lui Toni Petrea a înregistrat o remiză cu nou-promovata "U" Cluj, încheiată 1-1.
Roș-albaștrii au suferit alt eșec la mijlocul săptămânii, în Conference League, când au fost învinși surprinzător de formația din Georgia, Saburtalo Tbilisi, cu scorul de 1-0. Ambele echipe vin astfel pe Giulești dornice să își spele reputația după două starturi ratate.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo