Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Rapidiștii au luat cu asalt stadionul! Cum arată topul echipelor cu cei mai mulți spectatori

Razvan Circeag

Actualizat 25/08/2021 la 14:07 GMT+3

Tot mai multe echipe de tradiție au revenit în prima ligă a României, iar asta nu se vede doar pe cifre. Cel mai important, se simte prin prisma atmosferei de pe stadioane. Media de spectatori este de 4.160 după primele 6 etape.

Rapid București. Credit foto: FC Rapid 1923

Credit imagine: facebook

Gazeta Sporturilor a publicat un clasament al celor mai urmărite echipe, pe stadion, în actuala stagiune a Ligii 1. În sezonul 2019-2020 - cel dinainte de pandemia de COVID-19 care a interzis accesul fanilor pe stadioane – prezența fanilor a fost în medie de 3.357 de spectatori după primele 6 etape. Trebuie menționat și că atunci erau 14 echipe în Liga 1, iar acum sunt 16.
Atmosfera din actualul sezon s-a simțit diferită deja. Tot mai multe echipe de tradiție au revenit pe prima scenă a fotbalului românesc, iar odată cu ele, lucrurile se îndreaptă într-o direcție bună în tribunele Ligii 1. Rapid, UTA, FCU Craiova și FC Argeș se numără printre acestea.
Formația care domină de departe clasamentul asistenței pe stadioane este Rapid București. Giuleștenii au avut 15.000 de spectatori cu Chindia, 8.250 cu Farul Constanța și 35.000 cu FCSB.

Cum arată clasamentul echipelor cu cei mai mulți spectatori pe stadioane

  • Rapid – 19.420
  • UTA – 7.750
  • FCU Craiova – 7.000
  • FCSB – 6.460
  • CSU Craiova – 4.100
  • CFR Cluj – 3.700
  • FC Argeș – 3.670
  • Dinamo - 2.680
De partea cealaltă - Clinceni, Voluntari, Gaz Metan, Sepsi numără cei mai puțini suporteri. Clinceni și Voluntari au o medie de 325, respectiv 333. Gaz Metan are 800, iar Sepsi 1.375.
Top 8 cele mai urmărite echipe din Liga 1
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo