Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Răzvan Burleanu a dezvăluit care va fi primul meci cu VAR din fotbalul românesc: "E gata 100%!"

Irina Aldea

Publicat 14/12/2021 la 18:29 GMT+2

Președintele Federației Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu, a oferit în această seară ultimele informații despre implementarea sistemului VAR în fotbalul românesc și a anunțat care este primul meci în care va fi folosit sistemul video.

VAR

Credit imagine: Getty Images

Răzvan Burleanu a organizat azi o conferință de presă în care a vorbit despre numirea noului selecționer al României, dar și despre introducerea sistemului VAR în Liga 1. Președintele FRF nu a părut prea convins de faptul că vreun meci din actualul sezon va beneficia de arbitraj video, însă a dezvăluit că la Supercupa României din iunie 2022 va fi activ sistemul.
"Am avut vineri o întâlnire cu domnul Kyros Vassaras și am discutat despre mai multe teme din zona de arbitraj, una legată și de VAR. Până în prezent, tot planul propus și stabilit a fost implementat. Nu avem nicio zi de întârziere, toți partenerii, FRF, LPF și deținătorii drepturilor TV au respectat termenii", a spus Răzvan Burleanu în cadrul Comitetetului Executiv.

Burleanu, despre primul meci din fotbalul românesc care va beneficia de VAR

Președintele FRF a continuat și a oferit garanții referitoare la sistemul VAR: "În luna ianuarie vom putea să trecem la următoarea fază, în care vom avea jocuri live, dar fără contact cu arbitrul din teren. În aprilie vom avea primele meciuri în care sistemul VAR va fi testat.
Primul meci care va beneficia cu siguranță de arbitraj VAR va fi Supercupa României din iunie 2022. Și 100% toată ediție din 2022/2023 va beneficia de asistență video. Nu vă ascund că există și scenariul utilizării VAR pentru finla Cupa României, de pe 19 mai, dar nu avem toate elementele de garanție", a spus Răzvan Burleanu, într-o conferință de presă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo