Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Răzvan Burleanu, atitudine fermă după scandalul CFR - Șumudică! Ce a recomandat președintele FRF

Nicu Savin

Publicat 30/08/2021 la 18:45 GMT+3

Răzvan Burleanu a avut o poziție oficială față de scandalul de săptămâna trecută de la CFR Cluj, care a ajuns și în presa internațională. Președintele FRF a îndemnat la mai mult calm în astfel de situații și chiar a menționat că își dorește o întrevedere cu oficialii campioanei în viitorul apropiat pentru a găsi soluții ca astfel de incidente să nu se mai repete.

Răzvan Burleanu cere ajutorul Guvernului

Credit imagine: Eurosport

CFR Cluj a fost scena unor evenimente care nu au făcut deloc cinste campioanei României din ultimii 4 ani. Rezultatele slabe din cupele europene i-au determinat pe șefii clubului să-l demită pe Marius Șumudică imediat după returul cu Steaua Roșie Belgrad din play-off-ul Europa League, dar lucrurile nu au avut o desfășurare normală în asemenea situații.
O bătaie generală a unor oficiali după meciul cu sârbii și mai apoi scenele cu Șumudică și jucătorii care nu au fost lăsați să intre în baza de antrenament a 2-a zi au ajuns în presa internațională și toată lumea a căzut de acord că imaginea CFR-ului și a fostbalului românesc a avut de suferit.

Răzvan Burleanu:" Îmi doresc să am un dialog cu reprezentanții clubului CFR"

Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a avut și el o poziție oficială despre evenimentele petrecute la CFR săptămâna trecută. Șeful fotbalului românesc este de părere că în astfel de situații este necesară mai multă atenție pentru ca imaginea fotbalului să nu fie afectată. În plus, Burleanu a spus că și-ar dori să aibă un dialog cu oficialii CFR-ului pe această temă.
"Nu am alte informații decât cele pe care le aveți dumneavoastră. Îmi doresc să am un dialog cu reprezentanții clubului CFR după meciurile echipei naționale. Îmi doresc ca pe viitor să nu mai avem asemenea incidente. Aş recomanda cluburilor şi antrenorilor să fie mult mai ateţi la rezilierea unui contract.
Pentru că rezilierea unui contract face parte din activitatea noastră. De ce spun aceste lucruri? Când apare o astfel de situaţie imaginea clubului şi a fotbalului în general are de suferit", a spus Burleanu, citat de digisport.ro.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo