Valoarea noilor investiţii este de 1,7 milioane de lei: "Stadionul Giuleşti 'Valentin Stănescu' va beneficia de un sistem modern de jocuri de lumini tip DMX (Digital MultipleX) şi de un sistem de iluminat pe faţada principală, cu posibilitatea integrării acestuia în sistemul de jocuri de lumini tip DMX.
Decizia a fost luată în şedinţa Guvernului de astăzi, 14 octombrie, ca urmare a reaprobării indicatorilor tehnico-economici pentru acest obiectiv de investiţii, lucrările suplimentare, în valoare de 1.720.944,50 lei (inclusiv TVA), fiind solicitate de beneficiarul final (Clubul Sportiv Rapid Bucureşti)", se arată într-un comunicat al ministerului, potrivit Agerpres.

Stadionul Giulești va beneficia de lucrări suplimentare, solicitate de Rapid

Romanian Liga I
Dinamo Rapid 1-1 | Verdictul medicilor, după ce Răuță a fost supus unor investigații la spital
24/10/2021 LA 07:20
Totodată, zonele din spatele porţilor de fotbal vor fi asigurate cu plase de protecţie, dată fiind distanţa mică dintre marginea terenului de joc şi limita gradenelor pentru spectatori, şi se va amenaja un spaţiu special în interiorul stadionului, cu destinaţia de casierie, care să îndeplinească condiţiile specifice autorizării de către organele de poliţie.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei precizează că indicatorii tehnico-economici la construcţia noului stadion au fost actualizaţi de mai mulţi factori: "Alţi factori care au condus la necesitatea actualizării indicatorilor tehnico-economici şi care se reflectă în valoarea obiectivului de investiţii sunt determinaţi de:
  • ajustarea preţului contractului conform Hotărârii Guvernului nr. 1/2018, în funcţie de evoluţia indicelui de cost în construcţii pe timpul derulării contractului şi a celor estimaţi până la finalizarea lucrărilor, rezultând o economie de 1.465.175,62 lei (cu TVA);
  • adaptarea soluţiilor tehnice iniţiale astfel încât, după definitivarea proiectului tehnic şi a detaliilor tehnice de execuţie, a rezultat o valoare suplimentară de 3.517.567,52 lei (cu TVA);
  • depăşirea valorii estimate iniţial pentru realizarea utilităţilor şi urmărirea construcţiei în timp, lucrări care intră în sarcina Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, prin Clubul Sportiv Rapid Bucureşti (în valoare de 4.642.064,62 lei)"

Stadionul din Giulești ar putea fi inaugurat la începutul anului 2022

Stadionul Giuleşti al formaţiei FC Rapid este unul dintre cele patru pe care România, ca ţară organizatoare a EURO 2020, şi-a propus să le reconstruiască pentru antrenamentele oficiale ale echipelor naţionale participante la turneul final al Campionatului European. Cele patru arene pe care România le-a ales pentru a le moderniza sunt Arcul de Triumf, Steaua, Rapid şi Dinamo.
Dintre acestea, doar Arcul de Triumf şi Steaua au fost finalizate în timp şi au fost folosite de selecţionatele care participă la Bucureşti la EURO 2020, deşi turneul final a fost amânat cu un an din cauza pandemiei de coronavirus. Lucrările la Stadionul Giuleşti au început la 26 februarie 2019 cu demolarea vechii arene. Finalizarea lucrărilor de construcţie a fost amânată în mai multe rânduri, ultima estimare fiind luna mai 2021.
Chiar dacă lucrările au fost în mare parte finalizate, stadionul nu poate fi operaţional deoarece acesta are nevoie de mai multe avize de funcţionare din partea autorităţilor înainte de a putea fi folosit, precum intabulare, cadastru, ISU etc. Toate aceste documente necesare sunt eliberate de autorităţile statului după mai multe luni.Noul stadion Giuleşti are o capacitate de 14.000 de spectatori şi a costat 165 milioane de lei (aproximativ 34 de milioane de euro).
"În mod normal, la începutul anului viitor ar trebui să inaugurăm noul stadion. Încă nu ne-am gândit dacă îl vom inaugura cu un meci amical sau cu o partidă de campionat. Vom lua o decizie în funcție de programul echipei. Ar trebui să intrăm pe stadion după pauză de iarnă, după ce se va relua campionatul", a spus Victor Angelescu, pentru Digi Sport.
https://i.eurosport.com/2021/10/11/3235340.jpg
Romanian Liga I
Dinamo - Rapid 1-1 | Mihai Iosif: "Mi-a intrat glonțul, dar am pus un leucoplast"
24/10/2021 LA 04:59
Romanian Liga I
Dezvăluirile lui Mircea Rednic: după Dinamo - Rapid: "Jucătorii au avut și 7 kilograme în plus!"
23/10/2021 LA 20:38