Noul stadion al Rapidului a fost predat la începutul acestui an de către Compania Națională de Investiții către CS Rapid. Până în prezent, stadionul a trebuit să primească toate avizele pentru a putea fi inaugural, iar acum se pare că toate actele sunt în regulă. Azi, la prezentarea lui Adi Mutu ca nou antrenor al giuleștenilor, Daniel Niculae a vorbit și despre stadion.
Președintele clubului a precizat că noua arenă va fi omologată săptămâna viitoare, urmând ca meciul inaugural să se dispute în compania Politehnicii Timișoara, pe 26 martie: "Pe 8 martie va veni acea comisie pentru omologare a stadionului. Dacă vom primi OK-ul, primul meci pe care îl vom disputa aici (n.r. pe noua arenă din Giulești) va fi pe 26 martie.
Avem câteva variante (n.r. în ceea ce privește adversara), dar ținând cont de evenimentele din țara vecină, vom alege o echipă din România. Va fi o echipă soră, frate, și cred că și suporterii vor fi mulțumiți dacă am face meciul inaugural cu cei de la Poli Timișoara", a spus Daniel Niculae, la conferința de presă.
Romanian Liga I
Rapid nu va juca la barajul pentru Conference League nici dacă Sepsi ia Cupa! Reacția lui Mutu
17/05/2022 LA 10:14

Rapid București va inaugura în martie noua arenă din Giulești

Noul Stadion Giuleşti, care va putea fi omologat UEFA categoria 4, are o suprafaţă desfăşurată construită de 40.522 mp şi beneficiază de 14.050 de locuri pentru spectatori, 184 locuri de parcare şi 7.560 mp de gazon natural ranforsat sintetic. Pe lângă terenul de fotbal, acesta cuprinde şi săli de antrenamente pentru diverse discipline precum karate, box, lupte, judo, atletism sau popice, o sală de sport multifuncţională, o sală de forţă, sală de recuperare şi pistă de atletism.
Arena mai dispune de spaţii de cazare pentru sportivi, vestiare şi camere de recuperare pentru sportivi, cabinet medical, zonă de testare antidoping, spaţii dedicate publicului (magazine, zona food) şi locuri pentru persoane cu dizabilităţi (75 de locuri), spaţii pentru mass-media (boxă presă, sală de conferinţe, zonă de flash interviu etc.), spaţii pentru VIP (peste 900 de locuri). De asemenea a fost instalat şi un sistem de jocuri de lumini tip DMX (Digital MultipleX) în cadrul instalaţiei de nocturnă a stadionului, cu posibilitatea integrării diferitelor scenarii în funcţie de fondul muzical folosit.
Lucrările au început la 26 februarie 2019 cu demolarea vechii arene, costurile totale ale noului Stadion Rapid Giuleşti ridicându-se la 185.333.607,39 lei, aproximativ 37,5 milioane de euro.
Stadionul Giuleşti al formaţiei FC Rapid este unul dintre cele patru (Arcul de Triumf, Steaua, Rapid şi Dinamo) pe care România, ca ţară organizatoare a EURO 2020, şi-a propus să le reconstruiască pentru antrenamentele oficiale ale echipelor naţionale participante la turneul final al Campionatului European. Dintre cele patru, doar "Arcul de Triumf" şi Steaua au fost finalizate în timp şi au fost folosite de selecţionatele care au participat la Bucureşti la EURO 2020, deşi turneul final a fost amânat cu un an din cauza pandemiei de coronavirus.
Romanian Liga I
Două echipe din play-out-ul Ligii 1 ar putea ajunge în cupele europene! Scenariul incredibil
13/05/2022 LA 09:24
Romanian Liga I
Rapid-FC U Craiova 1948 2-3 | Craiova câștigă în minutul 90+5 partida din Giulești
09/05/2022 LA 19:48