Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Torje, enervat la culme de un adversar de la FC Botoșani: "Să nu uite că Dinamo este o emblemă, ei nu au niciun titlu!"

Irina Aldea

Publicat 19/09/2021 la 22:25 GMT+3

Dinamo a ajuns în această seară la 6 înfrângeri consecutive, cedând pe teren propriu în fața noii ocupante a locului 2 din clasamentul Ligii 1, FC Botoșani. Gabi Torje a fost foarte acid în declarații la final.

Gabriel Torje. Credit foto: Agerpres

Credit imagine: Eurosport

Dinamo a fost învinsă în această seară de FC Botoșani pe teren propriu, în etapa a noua din Liga 1. Moldovenii au început meciul în forță și au deschis scorul în minutul 13 prin Ongenda, care a marcat dintr-o pasă a lui Roman. 5 minute mai târziu, moldovenii și-au dublat avantajul prin Kage din lovitură de la 11 metri. Gazdele au înscris și ele prin Torje, în minutul 84, din penalty.
Unicul marcator al gazdelor a avut și o replică acidă pentru un adversar. Este vorba despre fundașul moldovenilor, Andrei Patache, care declarase înaintea meciului din etapa a noua că ar fi o rușine ca FC Botoșani să nu bată pe Dinamo, ajunsă pe penultimul loc în clasamentul Ligii 1.

Gabi Torje, enervat la culme de Andrei Patache

"Am auzit ce a spus un jucător de al lor înainte de meci. Patache nu trebuie să uite că Dinamo este o emblemă a sportului românesc, în timp ce Botoșaniul are doar unii din arte marțiale și luptători pe la Olimpiadă. FC Botoșani nu a câștigat niciun titlu, ei trebuie să se mai gândească înainte să vorbească de Dinamo", a declarat Torje după meci.
În urma acestui rezultat, Dinamo rămâne pe penultimul loc în clasamentul Ligii 1, pe poziția a 15-a, cu doar 6 puncte în 9 meciuri. De partea cealaltă, FC Botoșani urcă pe locul al doilea, cu 20 de puncte după 9 partide parcurse, întrecând Rapidul lui Mihai Iosif.
Pentru Dinamo urmează meciul din Cupă cu Ripensia Timișoara, iar în campionat două meciuri foarte dificile cu CS U Craiova și UTA Arad. De partea cealaltă, pentru moldovenii de la FC Botoșani urmează meciul din Cupă cu FC Argeș, iar în campionat duelurile cu U Craiova 1948 și codașa clasamentului, Academica Clinceni.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo