Eurosport
A fost dezvăluit trofeul care îi va fi acordat campioanei României în acest sezon
De
Publicat 18/05/2023 la 11:00 GMT+3
Farul Constanța și FCSB sunt despărțite de un singur punct în fruntea clasamentului din SuperLigă, cu două etape înainte de încheierea sezonului. Cu 4 zile înaintea meciului direct dintre cele două candidate la titlu, a avut loc prezentarea trofeului care îi va fi acordat campioanei.
Trofeul pe care îl va primi campioana României în acest sezon a fost dezvăluit
Sursa video: Eurosport
Farul Constanța și FCSB se vor înfrunta duminică seară, de la ora 21:00, într-un meci din a noua etapă a play-off-ului SuperLigii, partidă care se poate dovedi decisivă în lupta pentru titlu.
Cele două formații sunt despărțite de un singur punct în fruntea clasamentului, cu două etape înainte de final, iar echipa lui Gică Hagi are nevoie să nu piardă în fața roș-albaștrilor pentru a nu rata titlul.
În această dimineață, cu 4 zile înainte de meciul direct dintre Farul și FCSB, la Muzeul Fotbalului din București a avut loc un eveniment în care a fost dezvăluit trofeul care îi va fi acordat campioanei României în acest sezon.
Trofeul, care e un model unicat, are o greutate de 5 kg și va fi dus în weekend la Ovidiu pentru a le fi acordat celor de la Farul în cazul în care aceștia câștigă meciul cu FCSB și, implicit, titlul.
Numele campioanei României va fi inscripționat pe trofeu pe loc, la finalul meciului, așa cum se întâmplă în Champions League. Clubul va primi o replică a trofeului, originalul urmând a rămâne la Muzeul Fotbalului.
Citește și:
COTELE LA CÂȘTIGAREA TITLULUI ÎN SUPERLIGĂ ÎNAINTE DE FARUL - FCSB
Lupta pentru titlul de campioană a României s-a întețit după ce în weekend Farul Constanța a remizat cu Universitatea Craiova, în timp ce FCSB a câștigat derby-ul cu CFR Cluj.
Astfel, roș-albaștrii au ajuns la doar un punct în spatele echipei lui Gică Hagi înaintea meciului direct, care va avea loc la Ovidiu, duminică seară, de la ora 21:00.
Rezultatele din cea de-a opta etapă a play-off-ului au dus și la modificarea cotelor la pariuri cu privire la cine va câștiga titlul în SuperLigă. Înaintea partidelor cu Universitatea Craiova, respectiv CFR Cluj, Farul are o cotă de 1,2, iar FCSB era cotată cu 4,2.
Acum, după ce echipa lui Elias Charalambous s-a apropiat amenințător de constănțeni, roș-albaștrii au primit o cotă de 2,8, scăderea putând fi explicată prin faptul că le-au crescut șansele la titlu celor de la FCSB.
De cealaltă parte, Farul este cotată acum cu 1,4, fiind în continuare favorita la cucerirea titlului, dar având o cotă mai mare, adică șanse un pic mai mici de a termina sezonul pe prima poziție.
În ultimele două etape din play-off, Farul Constanța va juca acasă cu FCSB și în deplasare cu CFR Cluj, iar FCSB se va deplasa la Ovidiu, iar apoi va primi vizita celor de la Rapid.
Promo
Promo