Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Bogdan Rusu a semnat și va fi antrenat de un fost tehnician de la FCSB

Ion Alexandru

Actualizat 14/01/2023 la 08:02 GMT+2

Bogdan Rusu nu a rezistat la FCSB și a fost dat afară. Atacantul cu cifre impresionante la începutul sezonului pentru Mioveni și-a găsit repede echipă. După ce s-a antrenat cu divizionara secundă din Brașov, Rusu revine, în forță, în Superligă.

Bogdan Rusu la FCSB. Sursă: gsp.ro

Credit imagine: Eurosport

Regulamentul nu îi permite lui Bogdan Rusu să evolueze în acest sezon la altă echipă în afară de Mioveni, în prima ligă din România. O altă varinată ar fi un contract în străinătate cu o echipă care încă nu a început campionatul, dar fostul atacant al roș-albaștrilor este convins că primăvara îl va prinde în Superliga.

Bogdan Rusu va semna cu Mioveni

Dumitru Olteanu, președintele CS Mioveni, a anunțat că a ajuns la un acord cu Bogdan Rusu. Fotbalistul este deja în drum spre echipa aflată pe ultimul loc în Superligă, astfel că în cursul zilei de astăzi sunt șanse mari ca acestă să semneze un nou contract cu echipa argeșeană. "Ne-am înțeles cu Bogdan Rusu. E acum în drum spre Mioveni. Îl așteptăm să semneze", a spus Dumitru Olteanu, președintele de la CS Mioveni, potrivit Jurnalul de Argeș.
Tot astăzi, Mioveni își va prezenta și noul antrenor. Fostul tehnician al lui Rusu la FCSB, Nicolae Dică va semna un contract valabil până la finalul campionatului cu posibilitate în cazul în care echipa din Mioveni va scăpa de retrogradare. Misiunea lui Dică este foarte cmplicată, având în vedere faptul că echipa argeșeană are doar 9 puncte din primele 21 de etape.
Citește și:

Mioveni și-a adus portar de la FC Argeș

CS Mioveni a oficializat deja primul transfer din această perioadă de iarnă. Ieri seară, cei de la FC Argeș au anunțat pe site-ul oficial că Alexandru Greab a fost cedat definitiv la CS Mioveni.
"A fost o plăcere să joc pentru FC Argeș. Am petrecut doi ani frumoși la Pitești, cu satisfacții pe plan profesional. Mulțumesc suporterilor, conducerii clubului și colegilor pentru momentele frumoase trăite împreună. Să fim sănătoși și să ne revedem cu bine", a spus Greab.
Campionatul se reia peste o săptămână, iar primele 3 etape sunt esențiale pentru Mioveni. Petrolul, UTA și Sepsi sunt echipele care ies în calea noii formații antrenate de Nicolae Dică, care chiar astăzi își măsoară forțele cu FCU Craiova 1948, într-o partidă amicală.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo