Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Când se aplică suspendările de pe urma cartonașelor roșii din UTA - FCSB! Nicolae Dică a răbufnit

Bianca Dumitru

Publicat 20/10/2022 la 09:34 GMT+3

Meciul dintre UTA Arad și FCSB, din prima etapă a grupelor Cupei României, s-a încheiat cu scorul de 2-2 și cu 4 cartonașe roșii arătate de arbitrul Adrian Cojocaru. Fotbaliștii eliminați nu vor putea juca în următorul meci din SuperLigă.

UTA Arad - FCSB

Credit imagine: facebook

UTA Arad și FCSB au remizat, scor 2-2, în meciul din prima etapă a grupelor Cupei României. Câte goluri, atâtea cartonașe roșii au fost pe stadionul Francisc von Neuman, oaspeții având 3 jucători eliminați.
Primul cartonaș roșu i-a fost acordat lui Rachid Bouhenna, care a fost eliminat după două galbene, primul pentru tragere de timp, iar al doilea pentru că l-a aplaudat ironic pe arbitru.
Centralul Adrian Cojocaru l-a eliminat ulterior de la UTA pe Andrei Chindriș, aflat pe banca de rezerve. Și acesta a primit tot două galbene, unul pentru proteste, iar al doilea pentru aplauze în bătaie de joc.
În prelungirile partidei, Risto Radunovic și Octavian Popescu au încasat și ei câte un al doilea cartonaș galben, fiind eliminați pentru câte un fault. FCSB a terminat astfel meciul în 8 oameni, iar arădenii au reușit după cele 3 eliminări ale oaspeților să egaleze.
În urma cartonașelor roșii încasate de jucătorii săi, Nicolae Dică a răbufnit la finalul partidei, spunând că deși nu îi stă în caracter să judece arbitrajul, cel de la Arad a fost incredibil.
"Pe asta nu o mai făcusem până acum! Nu am comentat arbitrajul, dar asta e prea de tot!", a spus antrenorul celor de la FCSB.
Citește și:

Fotbaliștii eliminați în UTA - FCSB, OUT în SuperLigă

Cei 4 jucători eliminați în meciul de aseară vor fi sancționați cu o etapă de suspendare, care se aplică în următorul meci oficial disputat de echipele lor.
Potrivit regulamentului FRF, "executarea suspendării pentru cartonașele roșii primite de jucători / antrenori în jocurile Cupei României, indiferent de faza competiției, se face în primul joc oficial disputat de echipă, cu respectarea prevederilor art. 41 din Regulamentul Disciplinar".
Astfel, Chindriș va rata duelul dintre UTA Arad și Universitatea Craiova, iar Bouhenna, Radunovic și Octavian Popescu nu vor putea juca în meciul dintre FCSB și Sepsi Sf. Gheorghe.
Meciul dintre UTA și Craiova este programat duminică, de la ora 18:15, la Arad, iar FCSB va juca pe terenul lui Sepsi, luni, de la ora 21:00.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo