Eurosport
Cârțu, nemulțumit de ratarea transferului unui jucător din SuperLigă! "Cer prea mult pentru România"
De
Publicat 07/01/2023 la 14:26 GMT+2
Președintele Universității Craiova s-a arătat deranjat de faptul că cluburile cu care a negociat un transfer cere o sumă mult prea mare pentru nivelul fotbalului românesc, astfel că echipa pe care o reprezintă a fost nevoită să se retragă din cursă și să caute alte soluții.
Eurosport
Credit imagine: Eurosport
Articol scris de Tibi Munteanu
Universitatea Craiova dorește să își întărească lotul în această perioadă de transferuri de la mijlocul sezonului și pe lista achizițiilor se află în principal fotbaliști care au confirmat la nivelul primei ligi românești.
După ce l-au semnat pe Alexandru Ișfan de la FC Argeș, oltenii au purtat negocieri și pentru un jucător din tabăra surprizei plăcute a acestui sezon de Superligă, FC Hermannstadt, însă se pare că cei din conducerea sibienilor ar fi cerut o sumă prea mare pentru un jucător de-al lor, în opinia președintelui Craiovei.
Sorin Cârțu, deranjat de suma cerută pe un fotbalist din Superligă
Președintele Universității Craiova a reacționat cu privire la zvonurile ratării transferului internaționalului român Raul Opruț de la FC Hermannstadt și a confirmat faptul că echipa sa se va concentra pe găsirea unei alte soluții pe postul de fundaș stânga, deoarece clubul din Sibiu ar fi cerut o sumă mult prea mare pentru fotbalistul de 25 de ani.
Într-o intervenție la Antena Sport, Sorin Cârțu a rămas dezamăgit de atitudinea conducerii lui Hermannstadt, pentru că suma cerută de aceștia pentru Raul Opruț ar fi fost mult prea mare pentru nivelul fotbalului românesc.
"Cu Opruț a căzut. S-a făcut o ofertă. Nu s-a acceptat. A fost o negociere, vor mai mult, prea mult pentru România. Îi lăsăm să vând afară. Mai căutam, mai avem timp până în februarie. Dacă găsim acum e bine, dacă nu, avem timp", a declarat Sorin Cârțu.
Născut la Caransebeș, fundașul stânga al sibienilor este unul dintre cei mai curtați fotbaliști din Superligă, având în vedere evoluțiile sale foarte bune pe prima scenă a fotbalului românesc, reușind să bifeze 19 din cele 21 de etape de campionat, alături de alte 4 meciuri în Cupa României. Pe plan ofensiv s-a făcut remarcat o singură dată, cu o pasă decisivă dată în victoria cu 4-0 contra liderului Farul Constanța, la primul meci pe noul stadion din Sibiu.
Citește și:
Programul Universității Craiova în perioada următoare
Universitatea Craiova a reluat pregătirile în 2023 și se află în linie dreaptă pentru ultimele nouă etape rămase de disputat în sezonul regular. Cu un antrenor nou, prin persoana lui Eugen Neagoe, oltenii au plecat într-un cantonament în Antalya, acolo unde vor disputa 3 partide amicale.
Craiova a plecat în Turcia miercuri, pe 4 ianuarie și vor rămâne acolo până duminica viitoare, 15 ianuarie, pentru că pe 21 echipa își reia parcursul din campionat. Iată care sunt cele 3 meciuri de pregătire pe care le vor disputa elevii lui Neagoe:
Ulterior, pe 21 ianuarie, Universitatea Craiova va juca primul meci oficial, în deplasare la FC Botoșani, urmând ca primul meci pe teren propriu în 2023 să fie chiar împotriva echipei cu care a negociat pentru transferul lui Raul Opruț, FC Hermannstadt, pe 28 ianuarie.
Promo
Promo