Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

CCA a anunțat că penalty-ul acordat de Kovacs este corect și că va reclama FC U Craiova pentru atacurile făcute

Eurosport
DeEurosport

Publicat 08/08/2022 la 16:40 GMT+3

Președintele CCA a anunțat că Istvan Kovacs a acordat corect cel de-al doilea penalty al meciului dintre FC U Craiova și Universitatea Craiova, lovitură de la 11 metri contestată de patronul clubului gazdă.

FC U Craiova - CSU Craiova

Credit imagine: facebook

Președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Kyros Vassaras, a precizat într-un comunicat publicat pe site-ul oficial al FRF, că al doilea penalty primit de Universitatea Craiova în partida de duminică seara a fost corect acordat și a anunțat că va reclama la Comisia de Disciplină acuzele nefondate ale conducerii clubului FCU Craiova 1948.
"În urma verificărilor realizate s-a constatat că protocolul VAR a fost aplicat în mod corespunzător la faza respectivă. Arbitrul a dictat penalty văzând o atingere cu mâna, depărtată de corp și aflată într-o poziție nenaturală, iar arbitrul VAR, revăzând imaginile din toate unghiurile de filmare ale tuturor camerelor disponibile, i-a confirmat acestuia decizia.
CCA consideră drept nefondate atacurile lansate în mass-media de către oficialii clubului FC U Craiova 1948 și va sesiza comisiile abilitate", a menționat Vassaras în comunicatul citat.
Citește și:
După înfrângerea cu Universitatea Craiova suferită duminică seara, finanțatorul clubului FC U Craiova 1948 a acuzat brigada de arbitri de influențarea rezultatului final.
El a scris pe pagina personală de Facebook că arbitrul Istvan Kovacs a viciat rezultatul prin acordarea celui de-al doilea penalty adversarilor, în prelungirile primei reprize, pentru un henț comis de Yassine Bahassa, transformat ulterior de Sergiu Hanca.
Universitatea Craiova a învins-o pe FC U Craiova 1948 cu scorul de 2-1 (2-0), duminică seara, într-un meci considerat în deplasare, în etapa a patra a SuperLigii de fotbal.
Sursa: AGERPRES
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo