Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

CFR Cluj poate da lovitura în vară! Oferta pentru cel mai scump transfer din istoria clubului din Gruia

Andrei Nicolae

Actualizat 05/07/2023 la 09:27 GMT+3

CFR Cluj se află într-un proces de reconsctrucție după ce a ratat titlul la capătul unei hegemonii de cinci ani, iar ardelenii pot da un "tun" în perioada de mercato. Trupa din Gruia are pe masă o ofertă pentru Daniel Bîrligea, care îl poate transforma pe jucătorul de 23 de ani în cel mai scump fotbalist vândut vreodată de feroviari.

CFR Cluj

Credit imagine: Getty Images

Clujenii se pregătesc pentru un nou sezon în Superligă, după ce au ratat titlul la capătul unei stagiuni în care formația antrenată de Dan Petrescu nu a mai avut aceeași forță precum în anii precedenți. CFR a adus deja cinci jucători în Gruia, însă vor avea șansa să facă și mai multe transferuri dacă vor reuși să îl vândă pe Bîrligea în schimbul unei sume-record în istoria clubului.
Deși sezonul trecut nu a fost unul reușit pentru ardeleni, se pare că echipa din Cluj are cu toate acestea fotbaliști care se află în vizorul echipelor din străinătate. Conducerea celor de la CFR a anunțat deja că există o ofertă pentru Bîrligea, care este dorit de Parma în schimbul sumei imense de 7 milioane de euro, potrivit informațiilor Digi Sport.
Sursa menționată transmite că atacantul ar urma să fie împrumutat timp de un sezon pentru un milion de euro, după care echipa din Serie B să plătească la anul restul de șase milioane.
Citește și:

Cristi Balaj a confirmat interesul celor de la Parma pentru Bîrligea

Omul aflat în conducerea CFR-ului a vorbit despre situația jucătorului lor și a confirmat interesul din străinătate pentru el. Balaj a confirmat și suma menționată, însă s-a ferit să dea un verdict cu privire la posibilitatea ca mutarea să se realizeze.
"99,99% discuția ne ajută. Dar atunci când vorbim de transferuri, prefer să vorbesc doar după ce prezentăm oficial pe site mutarea, altfel mi-e greu să discut. Pot doar să confirm că discuția s-a purtat la acest nivel și cu aceste sume.
Se discută, noi am lansat o sumă, din punctul nostru de vedere corectă, și atât timp cât există discuții în continuare înseamnă că există și interes. Birligea ne-a ajutat foarte mult, în multe partide a fost cel mai bun de pe teren", a transmis Balaj, potrivit Digi Sport.
Sursa citată anterior menționează că CFR și-ar dori să primească 3 milioane de euro la împrumut pentru Bîrligea, după care alte 4 pentru transferul definitiv. Un eventual transfer de 7 milioane de euro l-ar transfera pe fotbalistul de 23 de ani în cel mai scump jucător vândut vreodată de CFR Cluj. În prezent, această titulatură îi aparține lui Alvaro Pereira, care pleca la Porto în 2010 în schimbul a 6,5 milioane de euro.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo