Cum arată lupta pentru titlu în SuperLigă! Care sunt cele 3 echipe care se vor duela pentru primul loc până la final

CFR Cluj este singura echipă, dintre cele care au terminat sezonul trecut pe podiumul Ligii 1, care se află în continuare pe unul dintre primele 3 locuri ale clasamentului. Cu o etapă înainte de încheierea turului sezonului regulat, Bogdan Stelea a analizat lupta la titlu.

Farul - FCSB

Credit imagine: Facebook

Farul Constanța, Rapid și CFR Cluj sunt echipele care ocupă, în acest moment, primele 3 locuri ale clasamentului din SuperLigă. Formația lui Gică Hagi are 33 de puncte, giuleștenii au 28 de puncte, iar echipa lui Dan Petrescu are 22 de puncte.
Trebuie menționat, însă, că actuala campioană a României are 3 meciuri mai puțin disputate, în aceeași situație fiind și cei de la FCSB, care se află abia pe locul 13, cu 14 puncte.
La rândul ei, Universitatea Craiova, care a terminat sezonul trecut pe a treia poziție a clasamentului, este acum pe locul 5, cu 21 de puncte și un meci mai puțin disputat decât Farul și Rapid.
Cu o etapă înainte de finalul turului din sezonul regulat al SuperLigii, Bogdan Stelea a analizat lupta pentru titlu. Fostul fotbalist a explicat că singurele echipe pe care le consideră capabile să se lupte cu Farul pentru poziția de lider sunt CFR Cluj și Rapid.
"Singura care e debusolată bine e FCSB. Craiova nu poate emite pretenții la titlu. Singurii cu care se poate lupta Farul la titlu sunt cei de la CFR Cluj, dar și Rapid este clar o candidată la titlu", a declarat Bogdan Stelea, potrivit DigiSport.
Citește și:

Hagi a vorbit despre șansele celor de la Farul la titlu

Farul Constanța este cea mai plăcută surpriză din acest sezon al SuperLigii. Gruparea de la malul mării este neînvinsă pe teren propriu în acest sezon și este în continuare pe prima poziție în clasament.
Trupa lui Gică Hagi a obținut sâmbătă a 10-a victorie din acest sezon. Constănțenii au doar o înfrângere, cu Universitatea Craiova, și alte 3 egaluri. Succesul cu "U" Cluj îi asigură formației lui Hagi menținerea pe poziția de lider cel puțin încă două săptămâni.
Momentan, "marinarii" au 5 puncte avans în fața Rapidului și 11 puncte în fața CFR-ului, cu mențiunea că echipa din Gruia are cu 3 meciuri în minus.
După meciul de sâmbătă, antrenorul Gică Hagi a vorbit despre șansele celor de la Farul la titlu, amintind că ultima dată când constănțenii au devenit campioni, începutul lor de sezon a fost slab.
"Urmează meciurile cu Rapid și Craiova, dacă din meciurile astea ieșim foarte bine, luați-ne în calcul (n.r. pentru câștigarea titlului).
Atunci am început slab (n.r. când Viitorul a câștigat campionatul), acum am început foarte bine, dar cum a zis și Alibec, suntem doar la început. Deocamdată nu putem să vorbim mult", a spus Hagi la finalul partidei cu "U" Cluj.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo