Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Dan Petrescu a explicat jocul slab al CFR-ului din deplasarea în Andorra! Ce a spus despre meciul cu CS Mioveni

Bianca Dumitru

Publicat 29/07/2022 la 20:01 GMT+3

CFR Cluj se pregătește în aceste zile pentru meciul cu CS Mioveni, din a treia etapă a SuperLigii. Înaintea partidei, Dan Petrescu a susținut o conferință de presă în care a vorbit, printre altele, și despre deplasarea făcută în Andorra, pentru returul cu Inter Club d'Escaldes.

Dan Petrescu

Credit imagine: Eurosport

După calificarea în turul 3 preliminar al Conference League, CFR Cluj se pregătește acum pentru duelul cu CS Mioveni, din a treia etapă a SuperLigii. Înaintea partidei, antrenorul campioanei României a vorbit despre meciul disputat de jucătorii săi miercuri seară, în Andorra.
Dan Petrescu s-a plâns de deplasarea dificilă la care a fost supusă echipa sa, spunând că drumul lung și temperatura ridicată din Andorra au stat la baza jocului slab prestat de clujeni.
"Și dus, și întors a fost greu: 10 ore dus, 10 ore întors. Nu e ușor. A fost cea mai lungă deplasare în Europa pe care am avut-o. În Kazahstan a fost cea mai lungă, dar atunci ne-am dus 5 ore la hotel și a fost ok. A fost o deplasare lungă, grea, o zonă frumoasă, căldură, nu prea respirai, era vânt. Nu a fost ușor, dar cel mai important este că ne-am calificat. Asta contează.
Eu mă așteptam la probleme, jucătorii nu se așteptau. Eu mă aștept mereu la probleme când studiez un adversar. Asta mi-a sps și Feher înainte de retur, că era suspendat, că în Andorra o să fie altfel meciul decât în România pentru că aerul o să fie greu.
Ei s-au bazat foarte mult pe meciul de acasă. Cred că toate echipele din Europa vor să ajungă mai mult în grupe și după aceea se vor concentra în campionat sută la sută. Acum văd și ei cât de greu e să joci pe două fronturi. Sunt convins că vor fi schimbări foarte mult în clasament", a declarat tehnicianul, care a adăugat și că își dorește ca toate cele 4 echipe românești calificate în turul 3 preliminar al Conference League să ajungă până în faza grupelor.
"Acum cred că toate echipele românești vor să se califice în grupele Conference League și abia apoi se vor concentra 100% la campionat. Și cred că văd și ei acum ce greu e să joci pe două fronturi. De aceea sunt convins că vor fi foarte multe schimbări în clasament până se va termina cu parcursul în Europa.
Nu e vorba că e un avantaj pentru CFR, pe noi nu trebuie să ne intereseze de alții. Eu mă bucur dacă toate echipele românești ajung cât mai sus, pentru că am înțeles că punctele se fac numai în grupe.
Acum nu știu dacă se dau puncte la coeficient, iar coeficientul României e cel mai important. Așa că sper să ajungă toate în grupe și acolo să câștigăm puncte", a explicat Dan Petrescu, la conferința de presă.
Citește și:

Dan Petrescu mai are nevoie de întăriri

Referitor la meciul din campionatul României, antrenorul a spus că se așteaptă la o partidă dificilă pentru că, deși nu a avut un start foarte bun de sezon, CS Mioveni este o echipă imprevizibilă.
"Anul trecut am câștigat de două ori cu 1-0 meciurile cu Mioveni. Deci pentru noi urmează un meci foarte greu. Știm cine e antrenorul lor, știm ce joacă... Suprinzător a fost doar scorul cu FC Hermannstadt, când a pierdut cu 0-3.
Mioveni e o echipă imprevizibilă, care nu are așa mare presiune cred eu. Se știe că vor să se salveze de la retrogradare și că e liniște acolo. Ei nu au început sezonul bine, e adevărat, dar cine joacă cu CFR Cluj se motivează mai bine, e clar, se autodepășește pentru că joacă împotriva campioanei", a spus Petrescu.
Antrenorul a vorbit și despre transferurile de care mai are nevoie la echipă, mai ales după ce Marko Dugandzic a fost transferat la Rapid.
"Avem nevoie de un jucător în atac după plecarea lui Dugandzic. Sunt multe meciuri și mai e nevoie, pentru că Buș și Birligea nu i-am folosit din cauza accidentărilor. Și nici nu cred că-i pot folosi în următoarea lună. Iar pentru noi urmează foarte multe meciuri, așa că avem mare nevoie de un atacant.
Dacă Buș și Birligea erau sănătoși nu am fi avut nevoie, dar așa, 100% avem nevoie de un atacant. Cei din conducere caută, nu e ușor în perioada asta... Sper să aducem un jucător împrumut, să vedem cu ce clauză. Un jucător din străinătate căutăm", a conchis Dan Petrescu.
Meciul dintre CFR Cluj și CS Mioveni, din a treia etapă a SuperLigii, este programat sâmbătă, de la ora 21:30.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo