Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Dan Petrescu, capabil să facă pasul spre Premier League! "Poate face față liniștit acolo"

Dani Morar

Actualizat 11/03/2023 la 15:00 GMT+2

Dan Petrescu a avut rezultate foarte bune alături de CFR Cluj, iar Costel Pantilimon este convins că antrenorul poate face pasul spre Premier League. Fostul portar de la Manchester City spună că tehnicianul ar face față liniștit în Anglia, îndeplinindu-și cel mai mare vis.

Dan Petrescu z pozytywnym wynikiem na COVID-19

Credit imagine: Eurosport

Dan Petrescu, unul dintre cei mai buni antrenori români la ora actuală, a recunoscut întotdeauna că visează să își desfășoare activitatea în Premier League, acolo unde a activat ca jucător al lui Chelsea în perioada 1995-2000.
Costel Pantilimon, cel care cunoaște foarte bine campionatul Angliei și care a cucerit două titluri acolo cu Manchester City, spune că s-ar bucura pentru tehnician. Portarul este convins că Petrescu ar face față cu brio pe banca unei echipe din Premier League
"Eu îl văd pe Dan Petrescu în Anglia, și din câte știu, cred că a declarat-o și dânsul, a avut discuții. M-aș bucura să-l văd mai repede acolo, e un om care demonstrează cam peste tot pe unde merge.
A făcut-o și în fotbalul românesc, a făcut-o și în străinătate. Cred că, la un moment dat, o să în locul în care și-a dorit mereu. E clar că Premier League și fotbalul de acolo te atrage și cred că poate face față liniștit acolo", a declarat Costel Pantilimon, potrivit sport.ro.
Costel Pantilimon și-a început carieră de jucător la Aerostar Bacău, iar apoi a făcut pasul la Poli Timișoara. De aici a făcut pasul spre Premier League, unde a evoluat pentru Manchester City, Sunderland, Watford și Nottingham.El și-a încheiat cariera la Denizlispor, pentru care a jucat între 2020 și 2021.

Dan Petrescu și-a strigat nemulțumirile de la CFR Cluj

Chiar dacă formația lui Dan Petrescu ocupă locul secund în clasamentul SuperLigii, antrenorul clujenilor are o mare nemulțumire legată de ultima despărțire a echipei sale.
Concret, CFR Cluj a anunțat faptul că atacantul elvețian cu origini angoleze, Cephas Malele, a reziliat pe cale amiabilă contractul care oricum era valabil până la finalul actualui sezon, iar "bursucul" consideră că a rămas fără o soluție în ofensivă.
"Conducerea clubului CFR 1907 Cluj şi jucătorul Cephas Malele au ajuns la un acord privind rezilierea amiabilă a contractului scadent la finalul acestui sezon.
Atacantul şi-a exprimat dorinţa de a părăsi clubul din motive personale. În consecinţă, urmărind întotdeauna interesele şi nevoile jucătorilor noştri, i-am respectat decizia şi îi dorim multă baftă în activitatea sa ulterioară", a fost mesajul clubului ardelean.
Antrenorul de 55 de ani a confirmat plecarea lui Malele, însă consideră că nu are suficiente opțiuni în atac, acolo unde a rămas cu Gabriel Debeljuh, care este accidentat, Rangelo Janga și Anton Maglica. Petrescu a menționat că Philip Otele este jucătorul pe care și l-ar fi dorit să vină alături de echipă încă din iarnă, însă UTA Arad nu a fost de acord să îl cedeze, astfel că nigerianul va sosi în Gruia în vară, după ce îi va expira înțelegerea cu arădenii.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo