Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Dan Petrescu, impresionat de un atacant din campionat. "E cel mai bun. Regret că nu l-am antrenat"

Eurosport
DeEurosport

Publicat 01/12/2022 la 12:07 GMT+2

La finalul restanței câștigate aseară de campioana en-titre în deplasarea de la FC Hermannstadt, Dan Petrescu s-a arătat impresionat de unul dintre fotbaliștii care a marcat împotriva echipei sale și regretă că nu l-a prins la CFR Cluj sub comanda sa.

Dan Petrescu

Credit imagine: Eurosport

Articol scris de Tibi Munteanu
CFR Cluj s-a impus aseară la limită în fața nou-promovatei FC Hermannstadt, la capătul unui meci spectaculos în care s-au marcat 5 goluri. Clujenii au avut avantaj dublu pe tabelă, însă sibienii au revenit și au egalat, însă Malele i-a salvat pe "feroviari", cu reușita sa din minutul 73, care a stabilit soarta punctelor puse în joc.
Chiar dacă echipa sa a câștigat, Dan Petrescu nu s-a arătat mulțumit de prestația echipei pe care o antrenează, pentru că a încasat două goluri, lucru nepermis în strategia "bursucului", care a recunoscut că așa se câștigă un campionat, cu o apărare foarte eficientă.
"CFR nu are cum să câștige campionatul dacă primește goluri. Campionatele se câștigă cu apărarea, nu cu atacanții.
Portarul nu are nicio vină. Nu avem voie să ne apărăm în halul ăsta dacă vrem să câștigăm campionatul. Ocazii am avut, goluri am dat, puteam să facem 3-0, avem atacanți buni, dar trebuie să ne apărăm mai bine cu toată echipa", a spus Dan Petrescu la capătul meciului disputat la Mediaș.
Totodată, antrenorul campioanei a spus că deși echipa sa se bazează pe atacanți buni, i-ar fi plăcut să-l aibă în lot pe unul dintre adversarii de aseară, cel care a marcat și a oferit și o pasă decisivă la golul 2 al sibienilor, Daniel Paraschiv.

Dan Petrescu regretă plecarea lui Paraschiv de la CFR Cluj

Daniel Paraschiv a ajuns la CFR Cluj în vara anului trecut, de la divizionara secundă Viitorul Tg. Jiu, însă a fost imediat trimis sub formă de împrumut la FC Voluntari timp de 6 luni și ulterior la FC Hermannstadt. Pentru ilfoveni a bifat 12 meciuri și un gol, iar la CFR Cluj nu a apucat niciodată să debuteze, iar cea mai mare încredere a primit-o din partea conducerii clubului din Sibiu.
La finalul sezonului trecut, Paraschiv se putea întoarce în lotul clujenilor, pentru că îi expirase perioada de împrumut, însă pentru că Hermannstadt a reușit să promoveze în primul eșalon al fotbalului românesc, și l-a dorit în continuare pe atacantul de 23 de ani în echipă și l-a achiziționat de la CFR cu titlu gratuit.
Dan Petrescu nu a reușit astfel să-l antreneze niciodată pe atacantul român al momentului și a declarat aseară că regretă acest lucru, pentru că dacă ar fi fost după el, ar fi gestionat altfel situația lui Daniel Paraschiv la CFR Cluj, pentru că nu l-ar fi cedat.
"Nu l-am avut eu. Eu regret că a plecat de la CFR, 100%. Trebuia să-l antrenez. Băiatul ăsta nu scăpa din mâna mea. Dacă-l vedeam, credeți-mă că nu scăpa din mâna mea. Și regret asta.
În momentul de față e cel mai bun atacant român, 100%. Le-am spus-o și jucătorilor înainte de meci, dar nu am vrut să vă spun vouă înainte.
E cel mai bun atacant român al țării în acest moment, e Paraschiv", a declarat Dan Petrescu la finalul partidei.
Prezent într-o emisiune la Digi Sport, președintele campioanei României a explicat situația cedării lui Daniel Paraschiv pe gratis către FC Hermannstadt, dorința de a pleca aparținând exclusiv fotbalistului de 23 de ani, fără ca acesta să fie vreodată antrenat de Dan Petrescu, însă ar fi fost dificil ca atacantul să rămână și să primească încredere la CFR așa cum a primit la clubul sibian, din cauza faptului că în lotul clujenilor sunt 4 atacanți care au un istoric bun în prima ligă românească și unul care dovedește că poate face față cu brio la cerințele "bursucului".
"Situația cu Paraschiv a fost în perioada în care eu am fost la club și nu am controlat-o foarte bine. Știu doar că Dan Petrescu nu l-a văzut, nu l-a avut la antrenamente. Jucătorul și-a manifestat dorința de a pleca și a fost lăsat de către club.
Dan Petrescu n-are nicio vină că a plecat Paraschiv la Hermannstadt. Probabil că, dacă ar fi rămas la CFR Cluj, nu era la același nivel ca la Hermannstadt.
Dacă ar fi rămas la CFR, ar fi avut tot atâtea meciuri jucate și ar fi ajuns la același nivel? Nu avem de unde să știm. Asta nu înseamnă că nu există posibilitatea, dacă își dorește și el și există o înțelegere, să ajungă înapoi la CFR Cluj și să evolueze în competițiile internaționale.
Din ce știu, Paraschiv este în continuare în vizorul echipei naționale. Din iarnă, va reveni și Debeljuh la noi. Este foarte greu. Îi avem pe Janga, Malele, Yeboah și Buș", a spus Cristi Balaj.
Citește și:

Cifrele lui Daniel Paraschiv în sezonul curent

Născut la Brașov, Daniel Paraschiv a evoluat în întreaga sa carieră de până acum la cluburi din România, însă randamentul cel mai bun îl dă chiar în acest sezon, cel al revenirii FC Hermannstadt pe prima scenă a fotbalului românesc.
A avut un rol decisiv și în sezonul precedent, când și-a ajutat echipa să promoveze grație celor 6 goluri marcate în 12 partide din liga a 2-a, iar în actualul sezon se află în topul marcatorilor, pe locul al 2-lea, după Andrea Compagno (FCSB).
În cele 18 prezențe ale sale din Superliga României, Daniel Paraschiv a marcat 9 goluri și a oferit două pase decisive, fiind la 3 goluri distanță de a-l egala pe vârful italian al vicecampioanei. Cota sa îl face extrem de ofertant pentru cluburile importante din campionat, pentru că valorează doar 450 de mii de euro conform Transfermarkt și este deja în vizorul echipei naționale a României.
A fost convocat în premieră de selecționerul Edward Iordănescu pentru cele două meciuri amicale disputate în luna noiembrie, cu Slovenia și Moldova, și a bifat primele minute sub tricolor în jocul de la Chișinău, înlocuindu-l pe George Pușcaș în minutul 69. Ba mai mult, a reușit chiar să marcheze la debutul său pentru echipa națională, pentru că la două minute distanță de când a intrat pe teren, a fructificat o lovitură de la 11 metri.
Campionatul Mondial din Qatar se desfășoară în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie, iar toate informațiile despre cel mai important eveniment al finalului de an le puteți găsi pe Eurosport.ro și aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo