Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Dan Petrescu vrea o federație după modelul unguresc! Strategia care ar ridica naționala României

Eurosport
DeEurosport

Actualizat 30/09/2022 la 21:40 GMT+3

Dan Petrescu este impresionat de strategia aplicată în Ungaria la nivel de federație și crede că România ar trebui să urmeze acest exemplu. Antrenorul de la CFR Cluj spune că nu are cum să ajungă în fruntea FRF, dar că ar avea anumite idei dacă s-ar presupune că ocupă o asemenea poziție.

Dan Petrescu

Credit imagine: Eurosport

Articol scris de Dani Morar
Dan Petrescu, antrenorul lui CFR Cluj, a fost dezamăgit de retrogradarea României în Liga C a Nations League. Ca orice om implicat în fotbalul românesc, tehnicianului nu i-au picat bine rezultatele naționalei și a spus că planurile aplicate la nivel de federație ar trebui să fie pe modelul vecinilor din Ungaria.
"Dacă voi ajunge vreodată președintele Federației, să decid, aș putea să spun ce aș face. Eu am o strategie în cap, despre ce aș face eu dacă aș fi președinte sau director acolo la Federație, dar din păcate nu cred că voi ajunge. Nu pot să o spun, dar aș avea o strategie prin care să crească fotbalul în următorii zece ani.
Nu voi candida (n.r. râde). Nu neapărat președinte să fii. Să fii director la nivelul tuturor loturilor. Cineva care să conducă toate loturile echipelor naționale și să aibă o strategie. Asta ar trebui făcută pe 10 ani.
Cel mai potrivit, într-o zi, știți voi cine ar fi. Dar să fie o strategie clară, făcută pe mai mulți ani. Cum a făcut și țara noastră vecină (n.r. Ungaria), care bate pe Anglia și pe Germania. Acolo s-au băgat bani foarte mulți în infrastructură și iată roadele.
La noi nu se bagă bani, nu se face nicio strategie pe sistemul de joc și la o echipă națională jucăm așa, la o altă națională jucăm altceva. Dar ar trebui mulți ani și nu știu cine are răbdare. Asta aș face eu, dar până atunci sunt antrenor la CFR", a spus Dan Petrescu, în cadrul unei conferințe de presă.
Citește și:

Dan Petrescu cere ca Edi Iordănescu să fie susținut

Petrescu cer ca selecționerul să fie susținut și să i se ofere continuitate, pentru a putea închega o echipă cât mai omogenă. Antrenorul de la CFR Cluj știe cum este să joci sub presiune și să ți se ceară rezultate. Recent, acesta a fost implicat într-un scandal cu suporterii și conducerea clubului, care îi cereau demisia.
"Eu zic că Edi cunoaște jucătorii acum, i-a trebuit puțin timp. Mi se pare normal. În ciuda unor critici, nu văd rostul schimbării antrenorului la echipa națională. Mai ales că în ultimele două meciuri a arătat foarte bine echipa.
Antrenorul, indiferent cine era, are nevoie de timp să cunoască jucătorii. Acum are o idee despre ce trebuie să facă și merită susținere din partea tuturor. Să fim puțin mai optimiști, mai uniți, chiar dacă rezultatele n-au fost ce trebuie.
Să-l susținem pe antrenor! Am văzut că suporterii au făcut-o, mai ales la meciul cu Bosnia. Cei de pe Giulești merită felicitări, au încurajat echipa tot meciul.
E clar că antrenorul echipei naționale va fi criticat tot timpul. Când luam campionate, tot eram criticat. Eram pe locul doi în Rusia și mă criticau, deși obiectivul era salvarea de la retrogradare. Deci fiecare vrea mereu mai mult.
În opinia mea, antrenorul echipei naționale trebuie să continue munca pe care a început-o și să încerce să califice echipa la Campionatul European. Apoi să se tragă linie, să vedem ce am făcut. Dar acum trebuie să aibă credit", a mai spus Petrescu.
CFR Cluj are un program extrem de încărcat în luna octombrie. În Conference League, ardelenii sunt în fața dublei cu Slavia Praga și meciului retur cu Sivasspor. În Superliga, campioana le va întâlni pe Petrolul, UTA Arad, Sepsi, "U" Cluj și Rapid.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo