Farul Constanța, pas greșit la Cluj! Echipa lui Hagi riscă să piardă primul loc din SuperLigă după eșecul cu "U"

Eurosport on Google

Farul Constanța a fost învinsă în această seară, cu scorul de 2-0, pe terenul celor de la Universitatea Cluj, într-un meci contând pentru a 29-a etapă din SuperLigă. Echipa lui Hagi ar putea pierde prima poziție a clasamentului.

Farul - U Cluj

Credit imagine: Facebook

Farul Constanța a pierdut în această seară, în deplasare, duelul cu Universitatea Cluj, cu scorul de 2-0, meci contând pentru a 29-a etapă a SuperLigii. Acesta a fost primul eșec al echipei lui Gică Hagi după 6 runde, constănțenii riscând să piardă prima poziție la capătul acestei etape.
Ardelenii au dominat prima repriză, având cele mai multe ocazii de gol. În minutul 8, Oancea a trimis mingea în careul lui Aioani, dar Thiam nu a ajuns la finalizare. După doar câteva secunde, acesta din urmă a încercat un lob peste portarul celor de la Farul, dar mingea a trecut peste poartă.
În minutul 14, Thiam a trimis un șut puternic de la marginea careului, dar Aioani a respins balonul. După alte 4 minute, goalkeeper-ul constănțenilor a mai avut o intervenție bună, la un șut al lui Remacle.
Apoi, în minutul 22, "U" Cluj a primit penalty după un henț al lui Artean. Lovitura de la 11 metri a fost salvată de Aioani, care a intervenit foarte bine atât în momentul execuției de la punctul cu var, cât și imediat după, când Thiam a ajuns la minge și a încercat un nou șut.
Gazdele au deschis scorul în minutul 39. Aioani a intervenit inițial la un șut al lui Gomes, dar apoi balonul a ajuns la Bic, care a șutat cu putere și a trimis mingea în plasă. Clujenii au mai avut două ocazii de a marca până la finalul primei reprize, dar tabela a rămas nemodificată.
Citește și:
În partea a doua a meciului, oaspeții au avut primele șanse de a înscrie. În minutul 50, Alibec a trimis un șut din interiorul careului, dar mingea a fost blocată de fundașii adverși. Apoi, după 6 minute, Louis Munteanu a șutat de la marginea careului, însă balonul a trecut pe lângă poartă.
După alte două minute, "U" și-a dublat avantajul, prin Remacle, care a profitat de o pasă greșită a lui Mihai Popescu și l-a învins pe Aioani cu un șut din careu. Constănțenii nu au reușit nimic și au fost, astfel, învinși pentru prima dată după 6 etape.
În urma acestui rezultat, Farul a rămas pe locul 1 al clasamentului cu 61 de puncte, având un avans de doar două puncte în fața celor de la CFR Cluj, care urmează să joace luni pe terenul celor de la Sepsi Sf. Gheorghe. De cealaltă parte, echipa lui Ioan Ovidiu Sabău este pe locul 8, cu 34 de puncte, având 5 meciuri consecutive fără înfrângere în campionat.
În ultima etapă din sezonul regulat, weekend-ul viitor, constănțenii vor juca pe teren propriu cu Rapid, iar "U" Cluj se va deplasa la rivala din oraș, CFR.
Alătură-te celor Mai mult de 2 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo