Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

FARUL - FCSB, FINALA DE TITLU | Jucătorii care au evoluat pentru ambele echipe și au ales ruta Constanța - București

Andrei Nicolae

Publicat 19/05/2023 la 17:53 GMT+3

FCSB și Farul sunt ultimele echipe rămase în lupta pentru titlul de campioană, iar cele două se vor înfrunta duminică într-o partidă ce poate fi decisivă pentru trofeu. În componența celor două trupe se află jucători care au evoluat atât pentru bucureșteni, cât și pentru constănțeni, astfel că duelul va fi unul și mai interesant în privința orgoliilor.

FCSB - Farul Constanța

Credit imagine: facebook

Partida de duminică seară dintre Farul și FCSB se anunță una incendiară în ceea ce privește lupta pentru trofeul de campioană a României. Constănțenii s-au încurcat în ultima etapă cu CSU Craiova, iar roș-albaștrii s-au apropiat astfel la un singur punct de trupa lui Hagi.
Duelul dintre cele două echipe se anunță unul foarte interesant dintr-o anumită perspectivă, respectiv cea a jucătorilor care au evoluat pentru ambele grupări. Există opt jucători în total în lotul celor de la FCSB și Farul care au evoluat atât pentru constănțeni, cât și pentru bucureșteni.
De altfel, ruta Constanța-București a fost una destul de comună în ultimele sezoane pentru mulți jucători, oficialii roș-albaștrilor fiind cei care au fost foarte atrași de tinerii academiei lui Hagi.
Citește și:

Farul, o adevărată "pepinieră" pentru FCSB

Există o statistică interesantă care arată cât de mult au fost atrași bucureștenii de jucătorii Farului, sau în trecut Viitorului, în ultimii zece ani. Astfel, în ultima decadă de sezoane FCSB a transferat cei mai mulți jucători chiar de la Farul, respectiv 11, dintre care unul a fost doar împrumutat.
Printre aceștia se numără fotbaliști precum Dragoș Nedelcu, prezent în lotul Farului în acest moment, Florin Tănase, Romario Benzar sau chiar Florinel Coman, unul dintre cei mai buni jucători din acest an ai grupării bucureștene. Alin Toșca, Ionuț Vînă, Gabriel Iancu, Alexandru Târnovan, Radu Boboc, Robert Grecu și Eduard Radaslavescu, care se află în prezent în echipa lui Charalambous, sunt restul jucătorilor aduși de FCSB de la Farul.
picture

Florin Tănase (FCSB)

Credit imagine: facebook

Majoritatea dintre ei au avut evoluții bune și au convins la trupa roș-albastră, urmând să fie vânduți la rândul lor mai departe în alte campionate, un exemplu bun în acest caz este Florin Tănase. Au fost însă și jucători care nu au dat randamentul dorit, sau pur și simplu nu au avut o șansă de a-și demonstra calitățile, Radu Boboc fiind în această situație. Fundașul a apărut în doar șase partide în Superligă după transferul din vară, iar din iarnă nu mai este legitimat la niciun club.
Farul este de asemenea echipa căreia FCSB i-a oferit cei mai mulți bani în total pentru toate transferurile făcute, cu un total de 10,3 milioane de euro. Coman este cel mai scump jucător adus de la Ovidiu, în 2017, în schimbul sumei de 3 milioane de euro.

Farul a adus și ea șapte jucători de la FCSB

Constănțenii nu s-au lăsat nici ei mai prejos în privința fotbaliștilor transferați de la formația bucureșteană. Echipa din Ovidiu a adus la rândul ei șapte jucători de la FCSB de-a lungul anilor, o parte dintre ei fiind chiar propriile lor produse din academie. Gabriel Iancu și Dragoș Nedelcu sunt cei doi oameni care s-au întors la Constanța, după ce nu au dat un randament foarte bun în capitală.
picture

Gabi Iancu

Credit imagine: Getty Images

Pe lângă cei doi, se numără jucători precum Paul Pîrvulescu, Vlad Achim, Ionuț Nastasie, Cătălin Carp și Robert Ion. Avantajul trupei lui Hagi este că în comparație cu bucureștenii, ei nu au fost nevoiți să plătească nimic pentru cei șapte jucători, toți fotbaliștii aduși la Ovidiu fiind veniți pe gratis.
Pe lângă jucătorii care au fost incluși în mutări directe de la un club la altul, sunt câțiva fotbaliști care au îmbrăcat tricourile ambelor formații, însă care au trecut și pe la alte echipe între timp. Astfel, Farul și FCSB își impart în mod egal numărul de jucători din lot care au jucat vreodată la un moment dat pentru cealaltă rivală la titlu și care se află acum în loturile lor, patru la număr.
Citște și:

Coman și Edjouma, cele mai sonore nume de la FCSB care au fost la Farul

În echipa FCSB-ului, Florinel Coman și Malcom Edjouma sunt cei mai buni jucători din echipa lui Charalmbous care au trecut și prin mâinile lui Hagi. Jucătorul român a fost promovat de Hagi la echipa mare în 2016 și a adunat 47 de meciuri în care a marcat de șase ori și a oferit opt pase decisive.
Mai mult decât atât, Coman a cuceri titlul cu echipa care se numea atunci Viitorul, moment în care a fost luat în vizor de FCSB. Fotbalistul care are în prezent 25 de ani a ajuns după sezonul în care a obținut primul său trofeu la seniori în curtea FCSB-ului, devenind un jucător de bază. În prezent, Coman este unul dintre principalele motive pentru care bucureștenii se luptă la titlu.
picture

Florinel Coman, FCSB - CFR Cluj 1-0

Credit imagine: Getty Images

Alături de Coman se află și Edjouma, un alt fotbalisat care a făcut diferența în acest sezon la FCSB în primul său sezon pentru roș-albaștrii. Francezul a fost adus de la Botoșani în vară, însă mijlocașul are și un trecut scurt constănțean.
Edjouma a trecut prin curtea Farului între ianuarie 2020 și luna august a aceluiași an. Fotbalistul din hexagon nu a fost pe placul constănțenilor, jucând în doar trei partide în acea jumătate de sezon.
Pe lângă cei doi menționați, în lotul lui Charalmbous se mai află și Boban Nikolov, fost jucător la Farul în perioada 2012-2015. Muntenegreanul nu a jucat aproape deloc însă pentru FCSB, fiind introdus doar pe final de partide în majoritatea cazurilor. Eduard Radaslavescu este ultimul nume aflat la FCSB care a îmbrăcat tricoul ambelor echipe
Mijlocașul ofensiv născut la Orșova a prins câteva minute pentru bucureșteni în 14 partide din campionat, însă tânărul de 18 ani va fi păstrat probabil datorită vârstei sale și posibilității de a deveni un talent bun în lotul FCSB-ului.

Alibec, Nedelcu și Larie, jucători de bază la Farul

Trupa lui Hagi are trei jucători în lot care au fost providențiali în cursa pentru titlu. Denis Alibec a fost o armă incredibil de folositoare pentru constănțeni în atac, după ce a fost adus în vară de la Kayserispor pe gratis.
Atacantul de 32 de ani care a fost crescut la academia lui Hagi a evoluat pentru FCSB timp de un sezon și jumătate, iar prestațiile sale au fost apreciate de suporteri, la pachet cu "parteneriatul" său cu Budescu din ofensivă. Alibec a fost adus în cele din urmă trimis înapoi la Astra, de unde fusese adus, când jocul său a început să devină din ce în ce mai "șters".
Hagi l-a revitalizat pe fostul său junior, care a marcat de 14 ori și a pasat decisiv de opt ori. Alibec nu va putea juca însă împotriva fostei sale echipe, după ce a fost eliminat în meciul cu CSU Craiova.
picture

Gheorghe Hagi & Denis Alibec

Credit imagine: Getty Images

Ionuț Larie a jucat în primă fază pentru Viitorul timp de patru ani, după care a ajuns în curtea FCSB-ului în 2017. Fundașul n-a rezistat mult în capitală, petrecând un singur sezon la echipa roș-albastră. Larie a fost readus totuși la Farul în 2021 de la Gaz Metan, devenind unul dintre pilonii apărării lui Hagi.
Dragoș Nedelcu este un produs al academiei din Constanța, care la fel ca și Larie, a jucat întâi pentru echipa de la Ovidiu. Ulterior, Nedelcu a fost transferat la FCSB, unde nu a confirmat nici el, iar din vara trecută a revenit la Farul. Nedelcu a revenit și el într-o formă destul de bună, astfel că Hagi îi va putea învinge pe FCSB în lupta la tilu cu trei foști jucători "aruncați" de bucureșteni.
În lotul lui Hagi se numără și Luca Andronache, care a venit de la echipa secundă a FCSB-ului la juniorii Viitorului în 2019. Tânărul de doar 19 ani nu a avut momentan timp să își demonstreze calitățile, jucând doar în trei partide.
Farul-FCSB, finala pentru titlu, poate fi decisă astfel de jucători care au evoluat pentru ambele cluburi, astfel că duelul de la Ovidiu se anunță unul extrem de interesant.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo