FCSB a decis! Cine se află în poarta echipei în a doua jumătate a sezonului 2022/23

FCSB se află în prezent în cantonamentul de iarnă, unde staff-ul tehnic ar fi decis cine este portarul pe care se vor baza în a doua parte a acestui sezon, după ce anul 2022 s-a încheiat cu Andrei Vlad între buturi, în urma unei accidentări a lui Ștefan Târnovanu.

Ștefan Târnovanu (FCSB)

Credit imagine: Facebook

Lotul și staff-ul celor de la FCSB se află în această perioadă în Antalya, unde desfășoară cantonamentul de iarnă, pregătindu-se pentru cea de-a doua parte a sezonului 2022/23.
Potrivit Spotmedia, după primele ședințe de pregătire, staff-ul tehnic al roș-albaștrilor a decis cine va sta între buturi în a doua parte a sezonului 2022/23. Este vorba despre Ștefan Târnovanu, care a ratat ultimele partide din 2022 din cauza unei accidentări.
Chiar dacă Andrei Vlad a avut evoluții bune, încasând un singur gol în cele 3 meciuri în care a fost titularizat, oficialii vicecampioanei României ar vrea să-l utilizeze în continuare pe Târnovanu, cel care s-a făcut remarcat la finalul sezonului trecut, când și-a adjudecat poziția în primul 11.
Conform sursei citate, șefii de la FCSB i-ar fi propus lui Vlad să meargă la o altă echipă, unde să prindă mai multe minute, dar pe numele său nu a venit încă nicio ofertă, așa că portarul își va continua, cel mai probabil, sezonul pe banca de rezerve.
Citește și:

FCSB SE AFLĂ ÎN ANTALYA, ÎN CANTONAMENTUL DE IARNĂ

Cei de la FCSB se află de aproape o săptămână deja în Antalya, pentru cantonamentul de iarnă, susținut pe terenurile Regnum Carya, din Belek, până pe 20 ianuarie, când este programată revenirea în România.
Pe pământ turcesc sunt programate și două meciuri de verificare, care vor avea loc pe 15 și 16 ianuarie, cu Pogon Szczecin și Rakow Czestochowa.
Potrivit informațiilor transmise de oficialii vicecampioanei României, ambele partide vor fi transmise în direct pe canalul de YouTube FCSB TV.
Primul meci oficial din 2023 al celor de la FCSB este programat pe 22 ianuarie, de la ora 20:45, la Sibiu, împotriva celor de la AFC Hermannstadt.
picture

Spectacolul de la Australian Open se vede în direct pe Eurosport în perioada 16-29 ianuarie

Sursa video: Eurosport

Australian Open se vede în perioada 16 - 29 ianuarie 2023 în direct pe canalele Eurosport, dar și pe aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play. În plus, în aplicația Eurosport aveți acces la cele mai noi articole, știri și analize ale celor mai importante evenimente.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo