Gabi Tamaș și-a reziliat contractul cu Petrolul! Anunțul de ultimă oră al prahovenilor

Gabi Tamaș nu mai este jucătorul Petrolului. Fundașul de 38 de ani a ajuns la un acord cu oficialii clubului pentru rezilierea contractului. Anunțul a fost făcut de conducerea "găzarilor", care a punctat că niciuna dintre părți nu a pus condiții de natură financiară.

Gabi Tamaș (Petrolul Ploiești)

Credit imagine: Facebook

UPDATE | Petrolul Ploiești a confirmat în urmă cu puțin timp despărțirea de Gabi Tamaș. Oficialii prahovenilor au specificat că jucătorul a fost cel care a cerut rezilierea contractului, iar conducerea i-a acceptat dorința.
"Clubul nostru și jucătorul Gabriel Tamaș au ajuns, astăzi, la un acord privind rezilierea angajamentului semnat înainte de startul acestui sezon, fără pretenții din partea vreuneia dintre părți.", au anunțat cei de la Petrolul pe pagina oficială de Facebook.
"Gabi Tamaș a fost cel care a solicitat încheierea colaborării, a fost alegerea lui! Noi am luat act de decizia lui, ne-am întâlnit astăzi, ne-am înțeles în termenii unei despărțiri amiabile, iar mâine urmează să parafăm actele. Îi mulțumim pentru activitatea depusă pe parcursul celor patru luni petrecute aici și îi urmăm succes mai departe", a precizat președintele FC Petrolul Ploiești, Costel Lazăr.
Știrea inițială
Gabi Tamaș a avut un început de sezon tumultuos, cerând încă de la sfârșitul lunii august să îi fie reziliat contractul cu Petrolul Ploiești.
Fundașul s-ar fi răzgândit apoi, dar acum, după eșecul cu FCSB, ar fi făcut o nouă solicitare către președintele și antrenorul clubului ploieștean.
În urma cererii lui Tamaș, oficialii celor de la Petrolul l-au invitat pe fotbalist să se prezinte la ședința de astăzi a Consiliului Director pentru a-și expune motivele și a stabili termenii încetării contractului.
Iată cum arată invitația primită de Gabi Tamaș (sursa foto: Sportbull):
picture

Invitația primită de Gabi Tamaș pentru a-și rezilia contractul cu Petrolul Ploiești. Sursa: Sportbull.ro

Credit imagine: Facebook

Trebuie menționat și faptul că în contractul fundașului ar exista o clauză potrivit căreia fotbalistul ar trebui să dea bani înapoi dacă vrea să plece, astfel că situația s-ar putea complica.
Citește și:

"Tamaș mi-a cerut rezilierea neapărat!"

Președintele celor de la Petrolul Ploiești a vorbit despre dorința lui Gabi Tamaș de a-și rezilia contractul. Costel Lazăr a declarat că nu înțelege de ce fotbalistul vrea să plece, punctând că nu știe de existența vreunui conflict între fundaș și antrenorul Nae Constantin.
În plus, oficialul ploieștenilor a explicat de ce a fost invitat Tamaș la ședința de astăzi, subliniind și faptul că problemele financiare nu mai sunt un motiv pentru ca jucătorul să vrea să plece.
"Este o solicitare a lui. L-am invitat la ședința Consiliului Director pentru a cunoaște poziția și care sunt motivele. Solicitarea a fost făcută telefonic, luni seară, către mine și către antrenorul principal. Nu am stabilit motivele, de-asta l-am și chemat mâine, pentru a cunoaște motivele. Poate sunt probleme personale, poate putem să-l ajutăm sau nu. Este a doua solicitare de genul ăsta, ceea ce ne îngrijorează pe toți.
Nu mă interesează reacțiile fanilor. Mă interesează să clarific problema cu jucătorul. Mai departe, ce a transmis el către fani sau acei fani care nu citesc decât un paragraf dintr-o invitație nu mă interesează. Mă interesează părerea fanilor adevărați, care iubesc Petrolul, nu a celor care speculează anumite lucruri sau mă critică.
Eu nu am Facebook, dar dacă acei fani nu știu să citească că l-am invitat să discutăm condițiile, dacă într-adevăr vrea rezilierea sau nu mai poate... Nu știu ce se întâmplă! Chiar nu am date mai multe. M-a sunat. Mi-a cerut rezilierea neapărat. I-am zis: 'Gabi, nu trebuie să-mi ceri mie, nu hotărăsc singur. E un Consiliu Director, e o AGA, nu o singură persoană.'
Nu sunt informat despre vreun conflict cu antrenorul, chiar mi-e greu să cred că ar fi existat un conflict cu Nae Constantin.
Eu nu încerc să-l conving nimic pentru că dragoste cu sila se numește viol. Vreau să-l ascultăm toți și să ne spună care sunt motivele. Dacă sunt motive întemeiate și nu mai poate să continue, nu mai continuă. Vom vedea care e soluția.
Ce să facem? Nu putem să ținem un om cu forța la club dacă nu mai poate. Dar vreau să subliniez că este cu banii la zi domnul Tamaș, deci din punct de vedere financiar nu ar trebui să existe motive", a declarat Costel Lazăr, pentru Sport.ro.
Gabi Tamaș a fost titular în toate cele 14 meciuri disputate de Petrolul în acest sezon, reușind două goluri și o pasă decisivă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo