Eurosport
FCSB - Dinamo 2-1 | Gazdele s-au impus la limită, dar au avut emoții pe final, deși au dominat clar 80 de minute
De
Publicat 22/07/2023 la 13:05 GMT+3
FCSB a câștigat derby-ul cu Dinamo, scor 2-1, și are maxim de puncte după două etape din acest campionat. Golurile echipei lui Elias Charalambous au fost marcate de Florinel Coman și Darius Olaru, ambele în prima repriză, în timp ce pentru oaspeți a înscris Gregorio în finalul partidei.
FCSB - Dinamo | Pe Arcul de Triumf sunt doar 7,500 de oameni, dar atmosfera e una de derby
Sursa video: Eurosport
FCSB - Dinamo a fost un derby oarecum atipic. În tribune au fost doar aproximativ 7000 de oameni, pentru că atât pot fi găzduiți de arena Arcul de Triumf, iar pe teren a existat o singură echipă în cea mai mare parte a timpului. FCSB s-a instalat încă de la început în jumătatea adversă și primele 10 minute au fost un adevărat iureș la poarta lui Golubovic.
Dinamo a scăpat fără gol primit în prima jumătate de oră, dar când părea că a reușit să treacă peste startul dificil Florinel Coman a prins un șut de excepție de la marginea careului, care s-a oprit în vinclul porții adverse. Cu moralul ridicat, FCSB a continuat să preseze și la doar 5 minute distanță Olaru a șutat și el imparabil, din interiorul careului, și a făcut 2-0.
În partea secundă, Dinamo a încercat să echilibreze disputa, dar limite jucătorilor lui Burcă s-au văzut. FCSB și-a permis chiar să reducă turația motoarelor și în multe momente a preferat să țină de minge, fără a încerca să atace neapărat poarta adversă. Această atitudine putea să-i coste scump pe "roș-albaștri". În minutul 82, Neluț Roșu a șutat puternic de la aproximativ 20 de metri, dar mingea s-a oprit în transversală. Cei de la FCSB nu au reușit să îndepărteze pericolul, iar mingea a ajuns la Costin, care a șutat puternic pe poartă. Târnovanu a scăpat mingea în față, iar Goncalo Gregorio a redus din diferență.
Jucătorii de la FCSB a fost mult mai concentrați pe finalul de meci și s-a terminat 2-1 pentru gazde, după un meci mai dezechilibrat decât o arată scorul. După două etape, FCSB are maxim de puncte, la fel ca CFR Cluj și Farul. De partea cealaltă, Dinamo este a 2-a echipă care nu a luat niciun punct în două meciuri, la fel ca FC U 1948 Craiova. În runda viitoare, FCSB va juca pe terenul Oțelului, în timp ce Dinamo o va întâlni acasă pe Sepsi.
UPDATE | FCSB - Dinamo LIVE TEXT
Repriza 2
Repriza 1
UPDATE | FCSB - Dinamo, echipele de start
FCSB
Dinamo
UPDATE | Au mai rămas doar 4 ore până la meciul de pe Arcul de Trimuf. Ca de obicei, derby-ul dintre FCSB și Dinamo pune în gardă forțele de ordine din Capitală. Jandarmeria București a emis un comunicat prin care a făcut câteva recomandări esențiale pentru fanii care vor merge la meci.
"Pentru desfăşurarea în condiţii de siguranță a evenimentului sportiv, Jandarmeria Capitalei adresează spectatorilor următoarele recomandări:
Pentru acest meci de fotbal, din rațiuni de siguranță, vor fi adoptate măsuri suplimentare de control al autovehiculelor și persoanelor, cu scopul de a preveni introducerea în stadion atât a materialelor pirotehnice, cât și a altor obiecte interzise de cadrul normativ în vigoare", au fost comunicatul Jandarmeriei.
Știrea inițială
Una dintre cele mai mari rivalități din fotbalul românesc oferă un nou derby, după un an de așteptare. FCSB și Dinamo se întâlnesc în cea de-a doua etapă a Superligii, după ce "câinii" au reușit să revină din liga secundă și să promoveze la doar un an distanță de la retrogradare.
Derby-ul se anunță unul extrem de interesant. FCSB pornește ca mare favorită, însă întotdeauna meciurile dintre cele două echipe au arătat că jucătorii se montează diferit pentru astfel de partide, fiind împinși de la spate de orgolii și de proprii suporteri, astfel că și Dinamo are șansa ei.
Partida mult așteptată de fanii celor două tabere va avea loc pe Arcul de Triumf, după încercările eșuate ale roș-albaștrilor de a reveni pe Ghencea. FCSB are însă de partea sa statistica, deoarece în ultimele cinci confruntări cu Dinamo, a obținut patru victorii și a pierdut o singură dată. Printre succesele roș-albaștrilor se numără și câteva la scor, precum cele cu 6-0 și 3-0 din sezonul în care alb-roșii au retrogradat în liga secundă.
Citește și:
Dinamo, fără victorie în deplasare în derby în campionat din 2011
Echipa antrenată în prezent de Ovidiu Burcă nu a mai cunoscut gustul unei victorii în deplasare în fața celor de la FCSB în campionat din 2011. Atunci, alb-roșii se impuneau în Ghencea cu 1-0 grație unui gol marcat de Gabriel Torje.
Dinamo s-a mai impus o singură dată de atunci în fața FCSB-ului în deplasare, însă în Cupa Ligii, în 2017, când îi învingea pe roș-albaștrii cu 3-1. Dacă ne raportăm la toate confruntările ce au avut loc vreodată între cele două echipe, derby-ul din această seară va reprezenta confruntarea cu numărul 151 (47 de victorii are FCSB, 49 Dinamo, iar de 54 de ori a fost remiză).
În privința celor două loturi, niciun antrenor nu întâmpină mari probleme de efectiv. Charalambous nu se va putea baza pe Octavian Popescu, care este suspendat, însă i-a recuperat pe Coman și pe Olaru. De cealaltă parte, Dinamo nu are nicio problemă de lot, Bordușanu fiind singurul jucător nerefăcut după o accidentare, însă nu este un om de bază în echipa lui Burcă.
Echipele probabile din Derby de România
Citește și:
11 FOȘTI JUCĂTORI AI RIVALELOR AU PRONOSTICAT DERBY-UL! DOAR UNUL MIZEAZĂ PE "CÂINI"
Eurosport.ro a rugat 11 jucători care au îmbrăcat tricourile celor două echipe să ofere câte un pronostic, iar predicțiile sunt cât se poate de interesante. Doi dintre ei au jucat la ambele echipe pe parcursul carierei: Andrei Cristea și Ciprian Marica. Primul crede că meciul se va termina la egalitate, în timp ce al doilea vede o victorie clară a gazdelor. Lucian Goian este singurul nume de pe listă care mizează pe o victorie a lui Dinamo, în timp ce Florin Lovin consideră că diferența de valoare își va spune cuvântul și vicecampioana se va impune la scor.
Iată predicțiile oferite de foștii jucători de la FCSB și Dinamo
Promo
Promo