LPF, în contradicție totală cu FRF! Pintilii a fost ales antrenorul etapei, deși nu are licență PRO

Liga Profesionistă de Fotbal și Federația Română de Fotbal par că nu pot colabora mai deloc, ci din contra, preferă să trimită săgeți una către cealaltă ori de câte ori au ocazia. S-a întâmplat și astăzi, cu decizia Ligii de a-l numi pe Pintilii antrenorul etapei, cu toate că acesta nici nu are rol de principal la FCSB și nu deține licența PRO.

Mihai Pintilii. Sursa: Agerpres

Credit imagine: Facebook

Articol scris de Tibi Munteanu
Etapa cu numărul 24 a primei ligi românești s-a încheiat ieri cu duelul dintre Farul Constanța și Universitatea Craiova, astfel că astăzi Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat componența echipei ideale pentru etapa cu pricina, însă surpriza vine de pe banca tehnică.
Per total, etapa finalizată ieri a fost una spectaculoasă și bogată în goluri, pentru că s-a marcat, în total, de 26 de ori, dintre care 10 goluri aparținând doar de două cluburi, ambele din zona play-out-ului, FC Botoșani și FC U Craiova 1948.

LPF amplifică scandalul antrenorilor fără licență

Surpriza echipei anunțate de LPF este numirea lui Mihai Pintilii pe banca tehnică în echipa ideală a etapei 24, pentru că este o decizie care "pune gaz pe foc" în subiectul unui scandal recent al celor care profesează în Superligă ca antrenori, deși nu dețin acest drept, din cauza faptului că nu au obținut încă licența PRO.
FCSB a învins pe terenul campioanei en-titre CFR Cluj, iar jocul prestat de roș-albaștri a fost unul foarte bun, drept pentru care reprezentanții Ligii Profesioniste au mizat pe faptul că, strategic vorbind, FCSB a bifat un pas important cu acest succes, iar meritul principal îl are antrenorul.
Totuși, absurd e că nu Leonard Strizu a primit această distincție, cu toate că el este antrenorul principal în acte pe banca vicecampioanei României, ci Pintilii, care oricum este în colimatorul Federației Române de Fotbal și a Școlii Federale de Antrenori.
Scandalul nu este unul izbucnit acum, ci a căpătat o conotație mai importantă în momentul în care în cantonamentul echipei, desfășurat în Antalya, Turcia, nu s-a deplasat Strizu alături de echipă, ci doar fostul mijlocaș Mihai Pintilii.
Așadar, LPF trimite o înțepătură fină către Federație, dovedind din nou că cele două foruri nu prea pot colabora împreună.
Citește și:

Echipa ideală pentru etapa 24 a Superligii

Așa cum procedează de fiecare dată la finalul unei etape de campionat, Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat astăzi componența echipei etapei cu numărul 24, adică un prim 11 alcătuit din fotbaliștii care au dat cel mai bun randament pentru echipele lor în această rundă.
Reprezentanții Ligii s-au bazat pe un sistem 4-3-3, cu Ștefan Târnovanu în poartă, grație celor 5 parade pe care le-a avut în duelul cu CFR Cluj, ținându-și echipa în cărți. În linia defensivă și-au făcut loc 2 fotbaliști de la Farul Constanța și câte unul de la Rapid și FC Botoșani. În dreapta a fost ales Răzvan Onea, care a reușit și primul său assist din acest sezon, în centru sunt Ionuț Larie și Alin Șeroni, ambii cu goluri marcate în această etapă, iar în flancul stâng opțiunea LPF a fost exact aceeași la fel ca în etapa precedentă, Andrei Borza, care a arătat foarte bine pe plan defensiv.
La mijlocul terenului au fost preferați doi fotbaliști de la FC U Craiova 1948, formație care a punctat de 5 ori și Malcom Edjouma, cel care a făcut unul dintre cele mai bune meciuri ale sale de când e la FCSB, marcând unicul gol al partidei cu rivala CFR. Cei doi olteni sunt Dragoş Albu, care a marcat un gol și a oferit două pase decisive și Yassine Bahassa, care, de asemenea, a marcat un gol și a bifat două assist-uri.
În atac, reprezentanții Ligii Profesioniste de Fotbal s-au bazat pe Cristian Neguț în partea dreaptă, după ce a fost decisiv pentru Chindia Târgoviște cu un gol și un assist, în stânga s-a optat pentru Sebastian Mailat, autor a două reușite contra Petrolului, ajungând astfel la cota 10 în acest sezon, egalându-i pe Denis Alibec și Daniel Paraschiv în clasamentul golgheterilor, iar vârf de atac a fost desemnat cel care a reușit un nou hat-trick în Superligă, Marko Dugandzic. Croatul este acum chiar liderul la zi în topul marcatorilor, cu 15 reușite stagionale.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo