Eurosport
Marius Măldărășanu iese la atac, după ce Hermannstadt a fost depunctată: "Nu rămâne așa, am vorbit cu patronul"
De
Publicat 23/12/2022 la 11:42 GMT+2
FC Hermannstadt a obținut rezultate surprinzătoare și a terminat anul pe locul 6 în SuperLiga (de play-off), dar echipa sibiană a fost depunctată joi cu nouă puncte, din cauza problemelor financiare.
Marius Măldărășanu
Credit imagine: Facebook
Clubul FC Hermannstadt a fost sancţionat cu deducerea a 9 puncte în clasamentul Superligii de fotbal, conform hotărârii Comisiei pentru Acordarea Licenţei Cluburilor din 13 decembrie, potrivit site-ului FRF, penalizare pe care gruparea sibiană o consideră "nemeritată şi injustă".
"În cei 7 ani şi jumătate de (scurtă) existenţă, s-au întâmplat atât de multe la clubul nostru încât foarte probabil cândva se va scrie o carte după care se va face un film. Iată că acum, în prag de sărbători, primim 'cadou' în premieră o depunctare de 9 puncte. Fără îndoială, situaţia este una regretabilă, însă noi ne permitem să o catalogăm ca fiind una 100% nemeritată şi injustă. Depunctarea ne-a fost dictată de către Administraţia de Monitorizare Financiară a FRF, fără să se ţină cont de noul plan de reorganizare AFC Hermannstadt. Vă reamintim că acest nou plan a fost aprobat săptămâna trecută de către Tribunalul Sibiu şi a intrat deja în aplicare", se arată în comunicatul publicat de club joi seara, pe Facebook, sub titlul "Demers de transparenţă #FCH".
CITEȘTE ȘI:
Măldărășanu iese la atac, după ce Hermannstadt a fost depunctată
"Prin urmare, îi asigurăm pe toţi suporterii FCH şi pe iubitorii fotbalului sibian că vom lupta până la ultima resursă legală şi morală pentru a recupera această pierdere grea! Este vorba despre munca staff-ului administrativ, staff-ului tehnic şi mai ales a acestor fotbalişti minunaţi care ne-au făcut pe toţi să fim atât de mândri! Sunt puncte muncite din greu, la care nu vom renunţa sub nici o formă! Nu ne batem joc şi nu vom permite nimănui să facă aşa ceva! Ştim că avem dreptate şi este o chestiune de timp până când inclusiv Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) din Lausanne, Elveţia, ne va recunoaşte acest fapt! Aşa că vom lupta pe toate căile juridice posibile! În astfel de momente dificile avem nevoie de înţelegerea, răbdarea şi susţinerea tuturor suporterilor noştri. Contează enorm! Sibiul are fotbal!", se mai arată în comunicat.
Marius Măldărășanu (47 de ani), antrenorul lui Hermannstadt, s-a declarat surprins de vestea depunctării clubului, dar privește cu optimism spre decizia TAS: "M-a surprins vestea, am fost sunat ieri de unul dintre patroni și mi-a transmis-o. Mi-a spus să stăm liniștiți, că se va rezolva în 3 săptămâni, o lună. Nu pot decât să aștept, să vedem decizia finală.
Această monitorizare a venit la 30 noiembrie. Am înțeles că de atunci s-ar fi plătit 500.000 de euro ca datorii la jucători și antrenori, o sumă foarte mare. Iar suma pentru care am fost depunctați știu că este foarte mică. Problemele au apărut din cauza unei amânări vizavi de noul plan de reorganizare. Creditorii au fost de acord cu noul plan, dar a existat o amânare a unui termen și s-a depășit data de 30 noiembrie, iar banii nu mai puteau fi plătiți pe vechiul plan", a transmis Măldărășanu pentru Gazeta Sporturilor.
FC Hermannstadt a încheiat anul cu 33 de puncte câştigate pe teren (care i-ar aduce locul 6 în clasamentul Superligii), cel mai bun bilanţ dintre cele trei nou-promovate, însă din cauza penalizării de 9 puncte se află pe locul 9, cu 24 de puncte.
Promo
Promo