Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Mirel Rădoi, nemulțumit după remiza cu FC Voluntari! "Am avut 17-18 ocazii și am marcat o dată"

Bianca Dumitru

Publicat 01/10/2022 la 00:04 GMT+3

Universitatea Craiova a obținut doar un punct din meciul cu FC Voluntari, încheiat cu scorul de 1-1. La finalul partidei din a 12-a etapă a SuperLigii, Mirel Rădoi s-a arătat nemulțumit de rezultat, considerându-l "mincinos".

Mirel Rădoi

Credit imagine: Getty Images

Universitatea Craiova și FC Voluntari au remizat, în această seară, scor 1-1, în primul meci din a 12-a etapă a SuperLigii. Damașcan a deschis scorul cu un șut de la marginea careului, iar Ivan a egalat, dintr-o lovitură de la 11 metri.
La finalul partidei, antrenorul oltenilor s-a arătat extrem de nemulțumit de rezultat. Mirel Rădoi a spus că scorul este unul mincinos pentru că echipa sa a avut foarte multe ocazii de a marca, în special în startul partidei.
În plus, tehnicianul a declarat că nu i-a plăcut golul înscris de către cei de la FC Voluntari, punctând că fotbaliștii săi știau cum trebuie să-l blocheze pe Damașcan.
Rădoi a remarcat și evoluția unuia dintre jucătorii Craiovei, lăudându-l pe Dan Nistor, pe care îl consideră un jucător important al echipei.
Citește și:

Mirel Rădoi: "Am avut 17-18 ocazii și am marcat o dată"

"Rezultatul ne întristează. În ceea ce privește ocaziile de gol și inițiativa, cred că rezultatul este mincinos, am fi meritat victoria. Nu am cum să nu-i felicit pe băieți pentru atitudine, nu le poate reproșa nimeni nimic în privința atitudinii. Doar de greșeli personale.
Nu cred că există pentru cineva o urmă de îndoială că meritam cu prisosință victoria. Nu mi-a plăcut golul lui Damașcan, știam că și-o face pe dreptul. Trebuia să-l blocăm, mai ales că avem trei fundași centrali. E un gol la care am avut partea noastră de vină, i-am ajutat.
Andrei Ivan suferă în continuare după accidentare, s-a văzut, dar, pe de altă parte, încerc să-l înțeleg. Apărarea adversă era foarte jos, n-avea cum să atace spațiile. A trebuit să-l scoatem din zona lui de confort, iar Markovic să atace profunzimea.
Dan Nistor a dovedit și înainte că e un jucător foarte bun. Mă bucur că face parte din echipă, are calitate, experiență și îi ajută și pe cei tineri.
Acum îmi vin în minte foarte multe ocazii de a marca, aproape că mi-e greu să cred că am avut 17-18 situații de a marca și am marcat un singur gol. Aici trebuie să intervenim pentru a rezolva aceste probleme de la finalizare. Pot fi partide în care jucăm prost și avem doar una-două ocazii de a marca", a declarat Mirel Rădoi.
După această remiză, oltenii lui Mirel Rădoi au acumulat 18 puncte și au rămas pe locul 5. În următoarea etapă a SuperLigii, Universitatea Craiova se va deplasa pe terenul celor de la FC Argeș.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo