Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Mirel Rădoi, supărat pe toată lumea după eșecul cu CFR Cluj: "Prefer să pierd decât să câștig așa"

Eurosport
DeEurosport

Publicat 12/09/2022 la 08:40 GMT+3

Universitatea Craiova a pierdut cu scorul de 0-2 partida jucată în Gruia, în deplasare, pe terenul campioanei CFR Cluj, iar la finalul jocului, antrenorul oltenilor, Mirel Rădoi, și-a revărsat furia și nimeni nu a scăpat de nemulțumirile sale. Pe rând, adversarii, arbitrii și elevii săi au fost "urecheați" de tehnicianul de 41 de ani.

Mirel Rădoi

Credit imagine: Eurosport

Articol scris de Maria Olteanu
CFR Cluj a deschis scorul după doar 17 minute de la primul fluier, șutul fabulos expediat din gheata lui Karlo Muhar neputând fi parat de Lazar.
Oltenii s-au îngropat de tot 10 minute mai târziu, după ce Valerică Găman a marcat în proprie poartă, iar până la finalul jocului, în ciuda numeroaselor ocazii avute în repriza secundă, craiovenii nu au găsit drumul spre gol.
Astfel, băieții lui Rădoi au înregistrat al doilea eșec consecutiv în deplasare, după cel cu FC Hermannstadt, scor 0-1.

MIREL RĂDOI, FURIOS DUPĂ EȘECUL DE LA CLUJ

La finalul jocului, Mirel Rădoi s-a declarat nemulțumit de atitudinea elevilor săi, care au făcut erori grave în apărare și care nu au știut să fructifice ocaziile avute. În plus, tehnicianul a avut reproșuri și la adresa adversarilor de la CFR, pe care i-a acuzat pentru modul în care au jucat.
"Sunt supărat pentru rezultat, dar și pentru greșelile pe care le-am făcut. Prefer să pierd așa o partidă, încercând să joc, decât să câștig de maniera asta, dar eu trebuie să judec echipa mea. Va trebui să găsesc soluții, să remediez aceste greșeli, pentru că se văd pe tabela de marcaj.
Suferim, dar și din cauza adversarului, care se aglomerează în acele zone. Trebuia să fim mai abili, să ducem mingea mai mult la margine și să venim cu jucători în careu. Am fost previzibili, am așteptat mingea, nu am încercat să venim cu centrări.
Ar trebui siguranță în orice moment, dar e clar că, atunci când încerci să inițiezi de la portar, e o echipă desfăcută și rămân spații foarte mari. Le-am spus că pasele înapoi nu trebuie să fie pe cadrul porții, pentru că poate apărea orice. Din păcate, tocmai asta s-a întâmplat astăzi", a declarat Mirel Rădoi, după partida de la Cluj.
Citește și:

RĂDOI, CRITIC ȘI LA ADRESA ARBITRAJULUI

Deși nu au existat decizii de arbitraj majore, care să modifice soarta jocului, Mirel Rădoi a acuzat maniera în care Andrei Chivulete a condus partida de pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu.
"Nu vreau să se creadă că am ceva împotriva arbitrajelor, dar sunt ca cele pe care le-am prins eu când eram jucător în România. Nu am pierdut din cauza arbitrajului, dar maniera de arbitraj este ceva... Să ne întoarcem 20 și ceva de ani în urmă, mi-e aproape imposibil să cred așa ceva.
Va trebui să găsim soluții, pentru că astăzi ne-a bătut o echipă care venea după două înfrângeri și nu și-o permitea pe a treia", a adăugat Mirel Rădoi.

CIFRELE LUI MIREL RĂDOI LA CRAIOVA

Mirel Rădoi a fost numit în funcția de antrenor principal al Universității Craiova pe 9 august, după demiterea lui Laszlo Balint. Fostul selecționer a debutat cu două victorii pe banca oltenilor, prima în Conference League, scor 3-0, contra celor de la Zorya, și a doua în SuperLigă, la limită, 1-0 cu CS Mioveni.
A urmat dubla din play-off-ul Conference League, care a adus eliminarea formației din Bănie, după 1-1 la Severin, în tur, și 3-4 după executarea penalty-urilor, în retur.
De atunci, Mirel Rădoi și băieții săi au câștigat duelurile cu FC Botoșani (1-0) și Farul (4-3), cedând în deplasarea de la Mediaș în fața revelației FC Hermannstadt (0-1) și acum, în fieful campioanei CFR Cluj, scor 0-2.
Astfel, de când a preluat Craiova, severineanul Mirel Rădoi are un bilanț de patru victorii, trei înfrângeri și un rezultat de egalitate.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo