Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Mutu și Dugandzic, extrem de mulțumiți după victoria cu FC Voluntari! "Nu vrem să ne oprim aici"

Bianca Dumitru

Publicat 04/02/2023 la 23:25 GMT+2

Rapid s-a impus fără mari emoții în fața celor de la FC Voluntari, scor 4-1, pe teren propriu, într-un meci contând pentru a 24-a etapă din SuperLigă. La finalul partidei, Adrian Mutu și Marko Dugandzic, marcatorul unui hat-trick, au comentat rezultatul.

Adrian Mutu și Marko Dugandzic

Credit imagine: facebook

Rapid a câștigat în această seară, pe teren propriu, cu scorul de 4-1, duelul cu FC Voluntari, contând pentru a 24-a etapă din SuperLigă.
La finalul partidei, antrenorul giuleștenilor a vorbit despre prestația echipei sale, evidențiind relația foarte bună care există între jucătorii lui.
Adrian Mutu a spus că un singur lucru l-a nemulțumit, dar că nu vrea să se concentreze acum pe acest amănunt, preferând să se bucure de victoria obținută.
"Am avut un meci reușit, nu numai la nivel de goluri, dar în general. Mă bucur că am câștigat. Toate meciurile sunt importante, dar unele sunt mai importante, mai ales când sunt spre sfârșitul campionatului.
Suntem pe un drum bun și cu un moral foarte bun. Singurul lucru care mă deranjează este că am primit gol în ultimele secunde ale meciului. Golul cred că a fost mai mult meritul nostru.
Dar nu vreau să-l mânii pe Dumnezeu, ci să mă bucur de această victorie. Dugandzic este într-un moment foarte bun, e golgheterul campionatului în acest moment. Se vede că are o legătură bună cu coechipierii lui.
Toți băieții, care au intrat, au intrat bine. Au fost conectați la joc. Pentru mine, toți băieții sunt titulari. Sunt alegerile pe care le face antrenorul, de multe ori", a declarat Adrian Mutu.
Citește și:

Marko Dugandzic: "Nu vrem să ne oprim aici"

La rândul său, eroul giuleștenilor din această seară, Marko Dugandzic, care a reușit 3 goluri, s-a arătat foarte fericit, spunând că se simte foarte bine atunci când înscrie.
Croatul, lider acum în clasamentul golgheterilor din SuperLigă, a adăugat că este motivat să dea totul și să continue să obțină rezultate cât mai bune alături de echipa sa.
"O seară fantastică pentru mine și pentru echipă. În fiecare meci ne dorim să câștigăm, dar acesta a fost fantastic. Cred acest gol primit în ultimele minute nu este tocmai ceea ce ne așteptam, dar am marcat patru goluri. Suntem aproape de obiectiv. Este o seară deosebită.
Din prima zi în care am venit aici s-au comportat cu mine ca și cum aș fi fost aici de mult timp. Vreau să le mulțumesc pentru tot ce au făcut pentru mine și pentru echipă. Este fantastic de fiecare dată când marchez, când câștigăm. Sper să o ținem tot așa.
Așa cum am spus, poate acest gol primit din ultimele minute nu era așteptat, pentru că în ultimele trei partide nu am primit gol. Doar acesta. Am înscris șapte goluri și cred că este un început bun de an. Nu vrem să ne oprim aici.
Nu mă gândesc prea mult la titlul de golgheter. Eu vreau să dau tot ce am mai bun, să rămân sănătos, să-mi ajut echipa. Așa cum am făcut astăzi, am dat ce aveam mai bun, echipa a jucat bine și am marcat trei goluri. De aceea, nu pun prea multă presiune pe mine, să fiu primul. Vreau să luăm meci cu meci și să continui așa", a spus Marko Dugandzic.
Grație victoriei din această seară, Rapid a ajuns la 45 de puncte și nu poate pierde locul 3 în această etapă. În următoarea rundă din SuperLigă, rapidiștii vor juca tot pe teren propriu, în compania celor de la FC U Craiova.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo