Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Nicolae Dică, optimist că FCSB va prinde un loc în play-off! "Ăsta e obiectivul nostru principal"

Bianca Dumitru

Publicat 17/09/2022 la 20:48 GMT+3

FCSB o va înfrunta duminică seară pe Universitatea Craiova, într-un meci din a 11-a etapă a SuperLigii. Nicolae Dică a prefațat duelul cu echipa lui Mirel Rădoi, comentând și situația în care se află roș-albaștrii după primele runde ale campionatului.

Nicolae Dică

Credit imagine: Eurosport

FCSB va juca duminică seară, pe terenul celor de la Universitatea Craiova, într-un meci contând pentru a 11-a etapă a SuperLigii.
Înaintea partidei, Nicolae Dică a vorbit despre startul de sezon dificil cu care s-au confruntat celor două echipe. Deși este în partea inferioară a clasamentului, antrenorul vicecampioanei României s-a arătat încrezător că va reuși să prindă un loc în play-off.
"Întâlnim un adversar foarte bun care își dorește să câștige campionatul, cu un antrenor nou, cu o schimbare de sistem, o echipă ofensivă bine organizată defensiv, se văd niște lucruri de când a venit Mirel Rădoi acolo.
Ne așteaptă o partidă foarte grea. E clar că fiecare dintre noi, și eu și Mirel ne dorim să câștigăm, vom vedea mâine seară ce se va întâmpla. Este clar că niciuna dintre echipe nu are începutul de campionat pe care ni l-am dori, dar noi am obținut în plus această calificare în grupele Conference League și ne-am îndeplinit obiectivul.
Într-adevăr campionatul este lung, dar trebuie să începem să câștigăm și îmi doresc acest lucru începând de mâine seară. Nu am reușit să câștigăm în campionat, dar noi avem încredere mare că vom începe să câștigăm și să urcăm în clasament", a declarat Nicolae Dică.
Pe ce loc termină FCSB sezonul 2022/23 al SuperLigii?
Citește și:

Nicolae Dică: "Ăsta e obiectivul nostru principal"

Tehnicianul roș-albaștrilor a făcut și câteva calcule cu privire la punctele de care mai are FCSB nevoie pentru a se clasa, la finalul sezonului regulat, printre primele 6 echipe din SuperLigă.
"Noi ne gândim acum să vedem cât de repede putem să ajungem în zona de play-off. Vom vedea dacă vom reuși să ajungem în zona de play-off, câte puncte vor fi față de primele locuri. Pot să garantez eu că luăm campionatul?
Ne-am făcut și noi niște calcule, mai sunt 22 de etape, cât ar trebui să câștigăm, câte puncte s-au acumulat acum un an sau doi ani. Eu, de când am venit, fac calcule. De aceea am simțit nevoia că trebuie să schimb jucători la meciul cu Anderlecht, pentru că obiectivul nostru principal din acest moment este campionatul, după ce ne-am calificat în grupe", a adăugat Dică.
În plus, antrenorul a comentat și ultimele două achiziții ale roș-albaștrilor, menționând când ar putea debuta Boban Nikolov și Billel Omrani la FCSB.
"Nikolov este un jucător cu experiență, care a evoluat în cupele europene, la echipe bune din Europa. Cred că ne va ajuta foarte mult. Este un caracter foarte frumos, îl cunosc foarte bine și sunt sigur că se va integra foarte repede.
Omrani este într-un program integrat cu echipa. Am avut discuții cu el, sper să fie sănătos în continuare și după ce se vor relua campionatul să fie apt de joc", a mai spus Nicolae Dică.
Meciul dintre Universitatea Craiova și FCSB este programat duminică seară, de la ora 21:30. Înaintea partidei, echipa lui Mirel Rădoi este pe locul 9 în clasamentul din SuperLigă, cu 14 puncte, în timp ce roș-albaștrii ocupă a 13-a poziție, cu 8 puncte.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo