OFICIAL: Adrian Mazilu a semnat cu Brighton! Când va pleca de la Farul și cât încasează constănțenii

Adrian Mazilu a semnat cu Brighton. Anunțul oficial a fost făcut de jurnalistul Fabrizio Romano, care a publicat și o fotografie din momentul în care cele două cluburi au bătut palma și a anunțat și suma de bani pe care o va încasa Farul în schimbul tânărului fotbalist.

Adrian Mazilu (Farul Constanța)

Credit imagine: Getty Images

Este oficial: Adrian Mazilu a semnat cu Brighton și va pleca de la Farul Constanța în Premier League. Anunțul a fost făcut de jurnalistul Fabrizio Romano.
Acesta a publicat pe rețelele de socializare o fotografie în care apare tânărul fotbalist, alături de Gică Hagi, Sam Jewell de la Brighton și agentul Fulco van Kooperen, care a negociat cu cele două cluburi.
Conform sursei citate, Farul va încasa în schimbul lui Mazilu suma de 3 milioane de euro. Sportivul li se va alătura englezilor în ianuarie 2024.
Pentru clubul de la malul mării acesta este un adevărat tun financiar, urmând cel mai probabil ca o parte din bani să fie investiți în alte transferuri și dezvoltarea academiei.
Adrian Mazilu are 17 ani și a reușit 7 goluri și un assist pentru campioana României în 21 de partide, având o cotă de piață de 1,3 milioane de euro, conform site-ului Transfermarkt.
Citește și:

Hagi i-a găsit și un înlocuitor lui Mazilu

Înainte ca mutarea să fie anunțată oficial, presa din România a scris că Gică Hagi i-a găsit și un înlocuitor puștiului de 17 ani, chiar de la o rivală din SuperLigă.
Potrivit Sport.ro, oficialii celor de la Farul au ajuns la un acord verbal cu Călin Popescu, care ar urma să-i ia locul în echipă lui Adrian Mazilu. Acesta a rămas liber de contract după ce a ajuns la finalul înțelegerii cu FC Hermannstadt și ar putea ajunge gratis la campioana României.
Pe fir au intrat și cei de la UTA Arad, însă sursa citată notează că fotbalistul de 21 de ani ar fi tentat să dea curs ofertei venite de la malul mării.
33 de meciuri a jucat Călin Popescu în tricoul celor de la FC Hermannstadt, perioadă în care a reușit două pase decisive.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo