Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Plecarea lui Neagoe de la U Cluj a fost sărbătorită de unul dintre jucători. Ovidiu Sabău, lăudat

Eurosport
DeEurosport

Publicat 06/03/2023 la 16:22 GMT+2

Unul dintre fotbaliștii Universității Cluj are doar cuvinte de laudă la adresa actualului său antrenor, Ovidiu Sabău, cu care consideră că s-ar fi luptat la play-off dacă l-ar fi avut din startul sezonului. Jucătorul s-a aflat pe lista neagră a lui Eugen Neague și a sărbătorit după anunțul plecării acestuia la Craiova.

Eugen Neagoe

Credit imagine: Eurosport

Articol scris de Tibi Munteanu
Schimbarea antrenorilor în mod repetat este o regulă nescrisă a fotbalului românesc, pentru că răbdarea a ajuns să fie un beneficiu nesperat de care are parte orice tehnician din Superligă.
Deși nu a fost îndepărtat de la Universitatea Cluj, ci a decis să plece datorită faptului că avea pe masă o oportunitate mai bună la Universitatea Craiova, Eugen Neagoe nu este deloc un antrenor regretat, ci chiar din contră.

Jucătorul care a sărbătorit plecarea lui Eugen Neagoe de la U Cluj

Plecarea lui Eugen Neagoe de pe banca Universității Cluj a fost de bun augur pentru echipă, având în vedere că sub comanda noului antrenor echipa a suferit un singur eșec în ultimele 8 confruntări, iar această schimbare a fost remarcată și de unul dintre jucătorii ardelenilor.
Alături de alți fotbaliști din lotul "șepcilor roșii", belgianul Martin Remacle, care aparține de fapt de FC Botoșani, însă se află în lotul nou-promovatei în urma unui împrumut care va expira la finalul actualului sezon, a intrat pe lista neagră a lui Eugen Neagoe și se pare că tehnicianul de 55 de ani l-ar fi vrut îndepărtat de la echipă. Totuși, acest lucru nu s-a întâmplat, pentru că Neagoe a fost atras în proiectul Universității Craiova, iar locul său a fost preluat de Ioan Ovidiu Sabău.
Într-un interviu, mijlocașul de 25 de ani a spus că a fost foarte fericit la aflarea veștii că Eugen Neagoe a plecat de la echipă și chiar a dat o petrecere în țara sa natală cu această ocazie, iar în planurile noului antrenor pare a fi om de bază.
"Nu e vorba că trebuie să demonstrez mai mult, dar știam că dacă voi rămâne voi lupta să rămân aici. După 2 zile am aflat că trebuie să plece domnul Neagoe.Am făcut o 'fiesta' în Belgia. Am fost fericit că pleca, să fiu sincer.
Oamenii pe care îi știam în Cluj mi-au spus lucruri bune despre noul antrenor și am fost fericit și am așteptat să mă întorc pentru a demonstra că am locul meu la U Cluj.
Mă simt bine aici și pentru prima dată de când am venit în România mă simt ca acasă și nu mă văd la altă echipă în România, să fiu sincer", a declarat Martin Remacle.
Citește și:

Martin Remacle, încredere totală în Ioan Ovidiu Sabău

Fiind o piesă importantă în strategia noului antrenor, având în vedere că Remacle a fost titular în 7 din cele 8 partide ale Universității Cluj, fotbalistul belgian a lăudat relaționarea pe care o are cu noul antrenor, dar nu doar din punctul său de vedere, ci al întregii echipe, fiind o îmbunătățire vizibilă.
Totodată, mijlocașul de 25 de ani a lansat o ipoteză interesantă, conform căreia echipa la care evoluează în prezent s-ar fi luptat inclusiv la unul dintre primele 6 locuri dacă l-ar fi avut ca antrenor pe Sabău de la începutul sezonului.
"Cred că dacă actualul antrenor venea mai înainte ne-am fi putut bate pentru play-off. De când a venit domnul Sabău am jucat mult mai bine decât cu precedentul antrenor. Cred că dacă era aici de la început…, dar nu știm.
Pregătește foarte bine antrenamentele și vorbește foarte mult cu noi, iar mental este foarte bine și are o relație foarte bună cu jucătorii", a transmis fotbalistul Universității Cluj.
De când a preluat formația clujeană, Ioan Ovidiu Sabău a condus 8 meciuri, toate din Superligă, înregistrând un singur insucces, 5-0 cu FC U Craiova 1948, 3 remize (cu Rapid București, CS Mioveni și Chindia Târgoviște) și 4 victorii (cu FC Voluntari, FC Botoșani, FC Hermannstadt și Farul Constanța).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo