Povestea dintre Cristi Săpunaru și Rapid continuă! Pe ce perioadă urmează să semneze fundașul

Eurosport on Google

Cristi Săpunaru este unul dintre jucătorii emblematici din istoria recentă a Rapidului. Fundașul a revenit la gruparea giuleșteană după promovarea în prima ligă, iar acum va semna prelungirea contractului, care urmează să expire la vară.

Cristian Săpunaru. Credit foto: FC Rapid 1923

Credit imagine: Facebook

Cristi Săpunaru, unul dintre cei mai iubiți jucători ai Rapidului, este gata să semneze un nou angajament cu gruparea giuleșteană. Actuala înțelegere expiră în vara acestui an, iar Victor Angelescu a anunțat că cele două părți s-au înțeles pentru prelungirea cu un an a actualului contract.
"Săpunaru va mai avea contract încă un an. Am avut discuții cu el. Suntem înțeleși. Vorbim de Cristi Săpunaru, nu e ca și cum ar putea juca la altă echipă. O să oficializăm, doar că am fost foarte prinși în lupta pentru play-off. E unul dintre lucrurile de care ne vom ocupa acum",Digi Sport.
Săpunaru a revenit la Rapid în 2021, atunci când echipa a reușit promovarea în prima ligă, iar momentan este unul dintre oamenii de bază a lui Adrian Mutu. Fundașul a mai evoluat în tricoul vișiniu în perioada 2006-2008, dar și în 2010 și 2015.
Cele mai mari performanțe ale carierei le-a obținut alături de FC Porto, cu care a cucerit de 3 ori campionatul. El a contribuit din plin și la cucerirea Cupei UEFA (actuala Europa League), din sezonul 2010-2011, atunci când Porto a cucerit trofeul după o finală cu Braga.

Rapid are ca obiectiv clasarea pe locurile 3-4 în SuperLigă

Conducerea celor de la Rapid și-a propus ca echipa să încheie sezonul pe locurile 3-4, care i-ar asigura prezența în cupele europene, în funcție de câștigătoarea Cupei României. De asemenea, Angelescu a dat asigurări că Adi Mutu are liniște și va continua pe banca echipei, contractul său fiind prelungit cu 2 ani.
"Eu zic că, după două sau trei meciuri din play-off, cred că o să putem să ne dăm seama dacă putem să emitem pretenții. Obiectivul e cupele europene, locul 3, locul 4, depinde ce se întâmplă și în Cupa României.

AICI E CLASAMENTUL DIN SUPERLIGĂ

E un obiectiv, nu știu ce înseamnă obligatoriu. Noi suntem foarte mulțumiți, lui Adi i-am prelungit contractul, mai are 2 ani și jumătate. Suntem alături de el, nu se pune problema să renunțăm la el, chiar dacă nu ne atingem obiectivul de a prinde cupele europene.
Chiar credem că e antrenorul potrivit pentru noi. Dacă se poate și anul acesta cupele europene, de ce nu? Zero la sută nu există. Să ne bată toată lumea cu 4-0 sau cum? Dar nu sunt șanse reale ca el să plece", a adăugat Victor Angelescu.
Rapid va juca în deplasare, cu Farul, în ultima etapă a sezonului regulat din SuperLiga României. În funcție de rezultatul din această partidă, giuleștenii ar putea în play-off la o diferență de doar 4 puncte față de primul loc, FCSB, CFR Cluj și Farull fiind ocupantele primelor trei poziții în aceast moment.
Alătură-te celor Mai mult de 2 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo