Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Prima declarație a lui Compagno, după transferul la FCSB. Apel la suporterii roș-albaștri

Andrei Nicolae

Actualizat 29/08/2022 la 20:49 GMT+3

Andrea Compagno a devenit în mod oficial astăzi noul jucător al celor de la FCSB, după ce bucureștenii au ajuns la un acord cu FC U Craiova 1948. Atacantul italian a oferit deja prima declarație în calitate de jucător al roș-albaștrilor, iar mesajul său a fost postat pe rețelele sociale.

Andrea Compagno, Sursă Foto: Facebook FCSB

Credit imagine: facebook

Jucătorul de 26 de ani a ajuns în cele din urmă la formația bucureșteană, deși în primă fază a infirmat transferul său la FCSB. Compagno a devenit astăzi noul jucător al roș-albaștrilor și a oferit deja o primă declarație.
Italianul și-a exprimat bucuria de a semna cu vicecampionii României și a făcut apel la suporterii roș-albaștrii, pe care îi așteaptă pe stadion în număr cât mai mare. Mesajul de luptă al lui Compagno a fost postat pe pagina oficială a echipei din București.
"Salut! Sunt foarte fericit că am ajuns aici. Abia aștept să joc cât mai curând. Veniți la stadion, vă aștept. Forța roș-albaștrii", au fost cuvintele lui Compagno, filmate la un teren de antrenament al celor de la FCSB.
Citește și:

COMPAGNO A FOST ÎN PRIMĂ FAZĂ INDECIS ÎN LEGĂTURĂ CU TRANSFERUL LA FCSB

Cele două cluburi bătuseră palma încă de sâmbătă pentru mutare, dar tranzacția a stat scurtă vreme sub semnul întrebării, după ce atacantul a părut că nu e decis în privința transferului.
În cele din urmă, vicecampioana i-a oferit o primă de instalare de 30.000 de euro și un salariu de 15.000 de euro/lună, iar italianul și-a făcut bagajul cu destinația București.
Atacantul de 26 de ani va participa azi la o conferință de presă organizată la Baza Sportivă FCSB din Berceni și va purta numărul 96 la noul club.
Odată cu transferul lui Compagno, FCSB a ajuns la 15 transferuri în istoria sa de 1,5 milioane de euro sau mai mult. Lider în acest top este Florinel Coman, care a sosit de la Viitorul în schimbul sumei de 3 milioane de euro.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo