Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Rădoi și-a stabilit primele ținte la Universitatea Craiova: Doi fotbaliști de la FC Argeș

Andrei Nicolae

Publicat 09/08/2022 la 15:31 GMT+3

Mirel Rădoi va deveni astăzi oficial antrenorul Universității Craiova, iar fostul selecționer al României a luat deja în vizor doi jucători pe care îi vrea în lotul său. Grigore Turda și Alexandru Ișfan sunt fotbaliștii pe care tehnicianul din Bănie îi vrea în echipa sa.

Jucători FC Argeș

Credit imagine: facebook

Universitatea Craiova și FC Argeș se află în negocieri avansate pentru transferurile celor doi, potrivit surselor ProSport. Gruparea din Trivale nu vrea să îi piardă atât de ușor pe Turda și Ișfan, motiv pentru care piteștenii cer peste 1,5 milioane de euro, la care ar fi aduăgat un procent din eventualele plecări ale celor doi din Bănie, informează sursa citată.
Mijlocașul central al argeșenilor a devenit recent în totalitate jucătorul trupei din Pitești, după ce conducerea violeților a cumpărat și restul procentelor pe care CS Mioveni le avea asupra acestuia. De aceea, în cazul în care un eventual transfer al lui Ișfan la Craiova se concretizează, FC Argeș va încasa toți banii veniți din Bănie.
"O veste bună pentru suporterii echipei FC Argeș: Alex Ișfan este 100% al nostru!
Ne dorim să continue seria evoluțiilor foarte bune din acest debut de campionat și să construim o echipă puternică la Pitești!", a anunțat prin intermediul contului de facebook Cristian Gentea, primarul din Pitești.
Alexandru Ișfan a fost integralist în toate cele patru partide disputate de FC Argeș până acum în noul sezon din Superligă.
Citește și:
Cea mai bună partidă a sa a fost cea din etapa a treia, atunci când a marcat două goluri și a oferit o pasă de gol în partida celor de la FC Argeș de pe teren propriu cu U Cluj, câștigată cu 3-1. 600.000 de euro este cota de piață a lui Alexandru Ișfan, potrivit transfermarkt.com.
Grigore Turda este un veteran al piteștenilor, fundașul adunând în patru ani 111 de partide în tricoul alb-violet. Jucătorul de 25 de ani a marcat patru goluri și a oferit o pasă decisivă în această perioadă. 800.000 de euro este cota de piață a lui Turda.

MIREL RĂDOI, NOUL ANTRENOR AL CRAIOVEI, VA FI PREZENTAT AZI

Mirel Rădoi este noul antrenor al Universității Craiova. De această dată, oficalii din Bănie l-au convins pe fostul selecționer să se alăture echipei, antrenorul primind asigurări, din partea conducerii, că se vor realiza transferuri pentru întărirea lotului.
Potrivit informațiilor Eurosport, din staff-ul lui Rădoi vor face parte Florin Constantinovici, cu care a colaborat la naționala de tineret a României, Robert Tufiși și Mihai Ianovschi, care a demisionat la începutul acestui an din postul de antrenor al celor de la FC Argeș.
Rădoi va avea un contract valabil pe 2 ani, primind același contract ca în luna iunie, când antrenorul nu s-a înțeles cu oficialii Universității Craiova.
Noul antrenor al Universității Craiova va urma să fie prezentat în cursul zilei de azi.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo