Șefii Rapidului i-au decis viitorul lui Mutu! Care va fi obiectivul echipei în sezonul viitor

Cu două etape înainte de finalul sezonului, șefii clubului Rapid au anunțat care este decizia luată cu privire la antrenorul Adrian Mutu. Victor Angelescu a dezvăluit și care va fi obiectivul giuleștenilor pentru următoarea stagiune.

Adrian Mutu, antrenorul Rapidului

Credit imagine: Getty Images

Rapid a obținut doar două victorii în cele 8 meciuri din ultimele luni, iar recent a suferit cea mai dură înfrângere din play-off, cedând cu scorul de 7-2 pe terenul celor de la Farul Constanța.
În urma acelui eșec, Sport.ro a anunțat că șefii clubului din Giulești și-ar fi pierdut încrederea în capacitatea lui Adrian Mutu de a ajuta echipa să crească în sezonul viitor și că i-ar căuta un înlocuitor.
Acum, cu două etape înainte de finalul sezonului, Victor Angelescu a vorbit despre viitorul antrenorului pe banca tehnică a Rapidului. Acționarul clubului giuleștean a spus că Mutu va continua ca antrenor al echipei, dezvăluind și care va fi obiectiv pentru stagiunea următoare.
"Suntem în discuții cu mai mulți jucători, cu 2-3 suntem aproape să semnăm. Și sperăm noi că cei 5-6 jucători pe care am spus că îi transferăm, să îi aducem de la început, ca să poată face cantonamentul cu Adi Mutu și cu echipa. Sunt și jucători români, și străini.
Vor pleca în jur de 6 jucători în mare, la 2-3 le expiră contractele. Dar cred că este destul de clar cine a avut randament și cine nu. Clar, Adi Mutu are postul asigurat și cu el vom aborda sezonul viitor", a declarat Angelescu.
Citește și:

Victor Angelescu: "Noi avem un obiectiv"

Oficialul rapidiștilor a adăugat și că echipa va încerca din răsputeri în ultimele două etape ale play-off-ului să se claseze pe un loc care să le garanteze prezența în cupele europene.
"Noi nu trebuie să se stricăm sărbătoarea nimănui. Noi avem un obiectiv și trebuie să batem Craiova. Pentru că dacă batem Craiova suntem pe locul 4.
Depinde ce face și CFR Cluj, pentru că mai avem șanse și pentru locul trei, dar, oricum, și locul patru este important, pentru că poate să ducă în cupele europene și trebuie să ne vedem interesul propriu. Și normal că vom dori să câștigăm și cu FCSB.
Cine e mai bun să câștige la Constanța, dacă e mai bună Farul să câștige și să ia titlul. Dacă FCSB e mai bună, să câștige, dar noi vom dori să câștigăm cu ei, orice s-ar întâmpla. A fost un play-off foarte interesant și e clar că și finalul este pe măsură.
Noi ne doream să fim noi între cele două care se bat la titlu, dar sperăm că se va întâmpla asta la anul. Acum cred că și noi și CFR Cluj și Craiova le ținem pumnii celor de la U Cluj să câștige Cupa, pentru a putea ajunge în Europa", a spus Victor Angelescu.
În acest moment, Rapid se află pe locul 5 în clasamentul SuperLigii, cu 35 de puncte, fiind la 4 puncte în spatele celor de la CFR Cluj, care se află pe a treia poziție.
În ultimele două etape ale play-off-ului, echipa lui Adrian Mutu va juca acasă cu Universitatea Craiova și în deplasare cu FCSB.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo