Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Șumudică a criticat transferurile făcute de Rapid! Reacția extrem de elegantă a lui Mutu

Nicu Savin

Publicat 23/07/2022 la 20:26 GMT+3

Marius Șumudică a vorbit despre campania de achiziții făcută de Rapid în această vară și a subliniat că nu s-au adus jucători de calitate. Adrian Mutu susținut azi conferința de presă de dinaintea meciului cu FCSB și a avut o reacție extrem de elegantă când i s-a adus la cunoștință ce a spus Șumudică.

Marius Șumudică

Credit imagine: facebook

Marius Șumudică a plecat astăzi în Turcia, acolo unde își va conduce noua echipă, Al Raed, într-un stagiu de pregătire. Rugat să-și dea cu părerea despre situația Rapidului în acest sezon, Șumudică nu s-a ferit să dea un verdict destul de dur. Acesta a subliniat că jucătorii care au fost transferați nu au calitate, iar locul de play-off la care visează toți fanii în anul centenar nu este deloc ușor de obținut.
"Rapid face transferuri doar cantitate, nu calitate. Nu știu dacă se vor ridica la nivelul acestui an, mă refer la centenar. Lumea vorbea despre Rapid pentru locurile 1-3, eu am semne de întrebare și la primele șase", a spus Șumudică, citat de digisport.ro.
La scurt timp de la declarațiile lui Șumudică, Adrian Mutu a apărut în fața presei pentru a vorbi despre partida cu FCSB, din etapa a 2-a a Superligii. Evident, jurnaliștii i-au transmis "Briliantului" ce a spus Șumudică, dar antrenorul Rapidului a evitat o polemică, având o reacție foarte elegantă.
"Nu aș vrea să comentez opinia oricărui om de fotbal pentru că aș sta aici minute în șir și nu știu dacă e bine. Am făcut niște transferuri, ne-am consultat între noi, am căzut de acord și ne-au plăcut acești jucători. Avem încredere în ei și sper să demonstreze că au meritat aceste transferuri la Rapid", a declarat Mutu.
În această perioadă de mercato, Rapid a efectuat 7 transferuri: Paul Iacob (Chindia), Andrei Ciobanu și Damien Dussaut (Farul), Jayson Papeau (Warta Poznan), respectiv Florin Ștefan, Valentin Costache și Marko Dugandzic (CFR Cluj).
Citește și:

Adrian Mutu are probleme de lot înainte de Rapid - FCSB

Rapid a debutat cu un eșec în Superliga, 0-1 pe terenul lui CFR Cluj, meci în care Albu a ratat un penalty în prelungiri. Din păcate, în duelul contra campioanei Adrian Mutu a pierdut câțiva jucători importanți, care au ieșit accidentați. "Briliantul" s-a plâns la conferința de presă că nu are un lot foarte numeros, dar a subliniat că venirile lui Duganzic și Papeau în această săptămână îi sunt de mare ajutor.
"Cred că despre importanţa meciului sunt foarte puţine de spus, ştiţi foarte bine ce înseamnă acest meci pentru Rapid, pentru fanii noştri. Suntem conştienţi că va fi un meci foarte greu, dar vom juca la victorie. Jucăm pe Giuleşti, sperăm să fie un meci spectaculos, chiar dacă întâlnim o echipă valoroasă sper să ne impunem.
Eu am avut o săptămână mai dificilă din punct de vedere al antrenorului, pentru că am avut câteva pierderi importante după meciul cu CFR. În acelaşi timp am început să respir mai uşor pe final de săptămână, când au venit şi cei doi jucători. Nu suntem în efectiv complet, dar vom fi după următoarele meciuri. Suntem 20 în momentul acesta, chiar dacă avem şi foarte mulţi jucători tineri în lot", a menționat Mutu.
Rapid - FCSB se va juca duminică, în Giulești, de la ora 21:30. La meci se așteaptă o atmosferă incendiară, toate biletele fiind deja vândute.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo