Eurosport
Un fotbalist din SuperLigă, comparat cu un star mondial: "Seamănă cu Di Maria, dar e mai bun"
De
Publicat 11/05/2023 la 15:29 GMT+3
Adrian Mazilu este unul dintre jucătorii care au impresionat în acest sezon în tricoul celor de la Farul Constanța. Fotbalistul de 17 ani a atras toate privirile, fiind lăudat acum de Flavius Stoican, antrenorul lui FC Botoșani, care l-a comparat cu Angel Di Maria.
FCSB - Farul Constanța
Credit imagine: Facebook
Adrian Mazilu este unul dintre jucătorii care au impresionat în tricoul celor de la Farul Constanța în acest sezon. Puștiul de doar 17 ani, care a reușit 7 goluri și un assist în SuperLigă, a atras toate privirile prin driblingurile sale reușite în fața unor adversari cu experiență.
Flavius Stoican este unul dintre cei pe care Mazilu i-a fascinat cu prestațiile sale. Actualul antrenor al celor de la FC Botoșani l-a comparat pe atacantul constănțenilor cu Angel Di Maria.
Stoican a spus că Mazilu are dezavantajul de a se fi născut în România, dar că este mai bun decât argentinianul de 35 de ani din anumite puncte de vedere.
"Mazilu e un jucător cu potențial enorm, cu calități foarte bune. Îmi place că are tupeu în joc, nu are teamă de adversar, cere mingea, pleacă pe spațiu liber, are reușite și, din câte știu, e născut în 2005.
E incredibil. E unul dintre cei mai buni fotbaliști români de vârsta lui. Seamănă cu Di Maria, dar cred că are calități mai bune. De ce? Îl văd mult mai bătăios.
Di Maria are tehnică, lovirea mingii bună, dar îl văd mai implicat pe Mazilu. Diferențele nu sunt atât de mari, doar că Di Maria joacă la un anumit nivel, iar Mazilu s-a născut în România. Dar poate ajunge acolo", a spus Flavius Stoican la DigiSport.
Citește și:
HAGI, DESPRE TRANSFERURILE LUI MAZILU ȘI BORZA
Înaintea meciului cu Universitatea Craiova din a opta etapă a SuperLigii, Gică Hagi a oferit un interviu amplu, în care a vorbit, printre altele, despre cei doi tineri fotbaliști din lotul său, Adrian Mazilu și Andrei Borza, care au atras privirile mai multor cluburi importante din Europa.
Gică Hagi a spus că nu ar refuza o ofertă bună primită pentru vreunul dintre ei, fiind de acord să-i lase să plece dacă ajung la un nivel potrivit pentru a face pasul spre o altă echipă.
"Momentul potrivit pentru transferul unui jucător este când excelează. Când vedem că excelează și a ajuns la un nivel la care are nevoie de pasul următor, noi îi dăm drumul. Trebuie să devină mai bun. Să meargă la o echipă mai bună, că e din țară sau străinătate. E clar că mereu îi lăsăm să meargă în altă parte.
Da, amândoi (n.r. Mazilu și Borza) sunt de vânzare. Sunt mulți care vorbesc despre ei. Vom vedea. Amândoi au făcut un salt imens. Cam cum am făcut și eu atunci când am debutat. Și eu am debutat la Farul la 17 ani. Și eu am meciurile lor, am excelat și m-au luat cei din București, cei mai buni. Probabil și la ei va veni ceva vara asta, vom sta și vom analiza", a declarat antrenorul constănțenilor, potrivit GSP.
Promo
Promo