Viitorul lui Elias Charalambous a fost decis! În ce condiții rămâne la FCSB după ratarea titlului în SuperLigă

FCSB a pierdut încă o dată titlul în campionatul României, aseară fiind învinsă cu 3-2 de Farul Constanța în meciul din a noua etapă a play-off-ului. Astăzi, conducerea roș-albaștrilor a anunțat ce se va întâmpla cu antrenorul Elias Charalambous.

Elias Charalambous, antrenor la FCSB. Sursa foto: Profimedia

Credit imagine: Eurosport

Farul Constanța și-a adjudecat aseară, pe teren propriu, titlul de campioană a României, după ce a câștigat dramatic meciul cu FCSB, scor 3-2, din penultima etapă a play-off-ului.
Deși a condus cu 0-2, echipa lui Elias Charalambous nu a reușit să reziste și a fost învinsă în ultimele minute de joc, urmând a încheia un nou sezon pe locul 2 în campionat.
În această dimineață, conducerea vicecampioanei României a vorbit despre viitorul pe banca tehnică a antrenorului cipriot, care a ajuns la FCSB la finalul lunii martie.
Patronul roș-albaștrilor a spus că Charalambous ar putea continua la echipă, dar în anumite condiții. Tehnicianul ar trebui să accepte un salariu mai mic, cu prime de obiectiv, pentru că oficialul vrea să reducă bugetul clubului.
De altfel, conducerea celor de la FCSB a precizat că, după o nouă ratare a titlului, vor fi "tăieri masive de salarii" în următoarea perioadă.
Citește și:

ANALIZA LUI ELIAS CHARALAMBOUS, DUPĂ FARUL - FCSB 3-2

La finalul meciului cu Farul, Elias Charalambous, tehnicianul roș-albaștrilor, a admis că echipa sa a făcut erori nepermise, permițându-i adversarei să revină în meci, dar este de părere că jucătorii săi nu trebuie puși la zid, în contextul în care au obținut maximum din acest play-off.
"Din nefericire, nu am reușit să păstrăm rezultatul. Nu a fost deloc bine pentru noi că nu am reușit să ținem mingea după ce am avut 2-0. Nu am fost cei care ar fi trebuit să fim, am jucat cu mingi lungi, de neînțeles.
Totuși, dacă mă raportez la ultimele partide, e incorect să critic jucătorii. Am făcut partide bune, am reușit să rămânem sus. Din nefericire, în meciul decisiv pentru titlu nu am arătat așa cum trebuia.
Am făcut greșeli, iar Farul a fost mai bună decât noi. Vreau să îmi cer scuze în fața suporterilor, dar trebuie să fim mândri de jucători. Vom face tot posibilul ca pe viitor să fim mai buni.
Golul de 2-1 dinaintea pauzei a fost foarte important pentru ei. În repriza secundă ne-au dominat total, au fost mai buni și meritau victoria. Îl felicit pe Gică Hagi pentru câștigarea campionatului", a declarat Elias Charalambous.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo