Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

3 fotbaliști, OUT de la CFR Cluj în perioada de mercato din iarnă! "O uriașă dezamăgire"

Bianca Dumitru

Publicat 11/12/2023 la 13:13 GMT+2

FCSB și CFR Cluj au terminat la egalitate aseară, scor 1-1, în derby-ul etapei cu numărul 19 din SuperLigă. După meci, acționarul majoritar al ardelenilor a anunțat că va renunța la 3 jucători în perioada de mercato din această iarnă.

CFR Cluj

Credit imagine: Getty Images

CFR Cluj a obținut un singur punct aseară, din derby-ul de pe teren propriu cu FCSB, meciul contând pentru a 19-a etapă a SuperLigii încheindu-se cu scorul de 1-1.
Gazdele au deschis scorul prin Tachtsidis, în minutul 8, iar Darius Olaru a egalat după circa un sfert de oră. Roș-albaștrii au mai înscris o dată în repriza secundă, dar acea reușită a lui Florinel Coman a fost anulată după o decizie controversată a centralului, luată după consultarea VAR.
După remiza cu FCSB, acționarul majoritar al ardelenilor a vorbit despre prestația echipei antrenate de Andrea Mandorlini și a anunțat că va renunța la mai mulți jucători în perioada de mercato de la începutul anului 2024.
Neluțu Varga a spus că 3 fotbaliști se vor despărți de CFR Cluj în următoarele săptămâni. Este vorba despre Cristi Bălgrădean, Luca Juricic și Yevgen Konoplyanka, despre care patronul a spus că este dezamăgit.
"La capitolul plecări, pot să vă spun trei jucători de care ne vom despărți. Unul este Konoplyanka, o uriașă dezamăgire. A fost pariul meu, din păcate, însă l-am pierdut.
Nu se poate ca înainte de fiecare meci oficial, când antrenorul te bagă, cu o zi înainte să-l anunți că te doare piciorul, că te înțeapă nu știu ce. Probabil nu mai are chef de fotbal, dar nu mai contează, e subiect închis. Ne vom despărți de Konoplaynka la iarnă.
Un alt jucător care nu a dat satisfacție este Juricic. La fel, un fotbalist în care eu am crezut. Din păcate, n-a reușit să se adapteze, nu reușește să marcheze. Nu a fost ceea ce ne-am dorit și ne vom despărți de el la iarnă.
Al treilea este Bălgrădean cu care vom rezilia în această iarnă. Probabil vor mai pleca doi-trei fotbaliști, dar momentan nu pot să vă spun nimic. Staff-ul va lua decizia finală după ce se termină aceste meciuri.
Pauza este foarte scurtă, ne vom întoarce foarte rapid să jucăm, dar cei trei despre care v-am spus sunt subiect închis. Nu îi veți mai vedea începând din noul an la CFR Cluj", a declarat Varga, potrivit Fanatik.
Citește și:

MANDORLINI, NEMULȚUMIT DE REMIZA DINTRE CFR CLUJ ȘI FCSB

La finalul partidei de aseară, Andrea Mandorlini a avut un discurs echilibrat, spunând că rezultatul a fost echitabil. Italianul a subliniat totuși că echipei sale i-a lipsit norocul pentru a obține victoria, chiar dacă a recunoscut că FCSB a fost mai bună în repriza secundă și putea chiar să câștige.
Marele regret al antrenorului celor de la CFR Cluj este faptul că jucătorii săi nu au reușit să înscrie golul de 2-0 atunci când au avut ocazia.
"Am întâlnit o echipă puternică. Am avut avantaj meritat, am condus cu 1-0. A fost un meci bun per total, nu am avut noroc. Dar puteam să și pierdem, am greşit mult. Egalul cred că e corect.Am avut ceva jucători obosiţi, a trebuit să facem ceva schimbări. Îi felicit pe cei de la FCSB pentru că au făcut o a doua repriză mai bună.
Sincer, rezultatele celorlalţi nu mă interesează pe mine. Această partidă era importantă ca să reducem diferenţa faţă de FCSB. Craiova a pierdut, Rapid a pierdut, suntem pe locul secund, dar eu nu sunt mulţumit. Îmi doream să câştigăm această partidă. Trebuia să marcăm golul de 2-0", a declarat Andrea Mandolini.
În urma remizei din Gruia, FCSB rămâne lider în clasamentul SuperLigii, cu 5 puncte peste CFR Cluj, care are, la rândul ei, doar un punct pe Universitatea Craiova și cu două puncte mai mult decât cei de la Rapid.
Până la finalul acestui an, roș-albaștrii le vor mai înfrunta pe FC Hermannstadt și Poli Iași, iar ardelenii vor mai juca împotriva celor de la Sepsi Sf. Gheorghe și "U" Cluj.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo