Analiză Eurosport | Cât de mult mizează echipele din Superligă pe străini. Situația în TOP 5 campionate

Nu de puține ori campionatul României a devenit o pistă excelentă pentru străini, un loc în care aceștia vin cu speranța de a-și relansa cariera și de a deveni oameni de bază la echipele lor. Găsesc în țara noastră climatul potrivit pentru a fi titularizați, a evolua cât mai mult și a ajunge în atenția propriilor echipe naționale, după ce reușesc să obțină aici cifre cât mai bune.

Străini Superligă

Credit imagine: Eurosport

Alții, pe final de carieră, găsesc în România echipele care, la rândul lor, au nevoie de oameni cu experiență, de adevărate voci în vestiar și de caractere puternice pe teren. Campionatul României a ajuns așadar un mix parcă tot mai omogen între români, rămași sau întorși să facă performanță în țara lor, și străini, majoritatea fără un nume sonor în momentul sosirii, dar care reușesc să se impună în partiturile din Superligă și să se înrădăcineze în echipele de start.

183 de jucători străini din 55 de țări

Acesta este bilanțul fotbaliștilor veniți din alte colțuri ale lumii să facă performanță în campionatul nostru, potrivit portalului de specialitate Transfermarkt.
Cifrele arată un procent de 36,2% în ceea ce privește numărul străinilor din Superligă raportându-ne la numărul total al jucătorilor care evoluează pe prima scenă a fotbalului românesc, 505 legitimați în momentul actual la cele 16 echipe. Valoarea este în creștere comparativ cu finalul sezonului trecut, când străinii care evoluau în România erau într-un procent de 33,7%. Atunci, la fel ca acum, datele arată că mai bine de o treime dintre fotbaliștii care activează în primul eșalon românesc sunt veniți din afara granițelor țării.
picture

Jucători străini Superligă 2022-2023

Credit imagine: Eurosport

picture

Jucători străini Superligă 2023-2024

Credit imagine: Eurosport

"Multinaționalitatea" Superligii: Croația, țara care dă cei mai mulți jucători străini în campionatul nostru

Ultima perioadă de mercato s-a încheiat în România la începutul lunii septembrie, însă de atunci echipele au mai putut obține semnăturile jucătorilor liberi de contract. Analizând cifrele la începutul lunii noiembrie, 183 de jucători legitimați la cluburile din Superligă nu au buletine de România.
Într-un top al națiunilor cel mai puternic reprezentate, Croația este țara care aduce cei mai mulți oameni, 17 la număr. Cei mai mulți croați sunt la CFR Cluj, 3, câte 2 la Oțelul, FC Voluntari, Universitatea Craiova și Sepsi și câte unul la FCSB, Dinamo, Poli Iași, UTA, Botoșani și Hermannstadt.
Brazilia, lider în primăvară în clasamentul națiunilor, a coborât pe doi și are 13 jucători în primul eșalon. Podiumul este completat de Portugalia, cu 11 oameni.
picture

Top 10 națiuni în Superligă

Credit imagine: Eurosport

Trei echipe au peste 50% din jucători provenind din străinătate

Analizând numărul de jucători străini care sunt legitimați la fiecare club din Superligă, UTA Arad este echipa care mizează cel mai mult pe fotbaliști din afara țării, având nu mai puțin de 20 de străini în lot, ceea ce înseamnă peste 60% din totalul jucătorilor legitimați.
În continuare, Oțelul, CFR Cluj și Botoșani (ultima clasată) au în lot câte 16 străini.
La polul opus, echipele cu cei mai puțini străini în lot sunt FCSB (liderul clasamentului în acest moment), Universitatea Cluj și Hermannstadt, câte 5 în fiecare tabără.
picture

Tabel jucători străini Superligă

Credit imagine: Eurosport

Din cei 183 de fotbaliști străini, aproape 11% joacă la echipa din Arad, iar câte 9% joacă la Galați, Botoșani și CFR Cluj.
picture

Diagramă procente jucători străini în Superligă

Credit imagine: Eurosport

Analizând procentul jucătorilor străini din totalul fotbaliștilor din lot, pentru fiecare din cele 16 echipe din primul eșalon, arădenii sunt primii, cu 62,5% din jucători veniți din afara granițelor țării.
Mai mult de jumătate din oamenii din lot sunt străini și la CFR, respectiv Oțelul, în timp ce nicio echipă din Superligă nu mizează pe străini într-un procent mai mic de 10%.
Trei echipe au sub 20% din lot format din jucători străini (U Cluj, FCSB, Hermannstad), în timp ce 7 formații mizează pe un procent de peste 40% din jucători pe cei veniți din afara României.
picture

Procent jucători străini echipele din Superligă

Credit imagine: Eurosport

Ei sunt cei mai valoroși fotbaliști străini care joacă în Superligă

După ultimele actualizări ale cotelor de piață, Radu Drăgușin, unul dintre cei mai în formă fotbaliști români ai momentului, a devenit lider al clasamentului celor mai valoroși jucători din țara noastră. Pe podium se mai află Daniel Boloca și Nicolae Stanciu, în timp ce Darius Olaru este primul fotbalist din Superligă care apare în acest top, evaluat la 5,3 milioane de euro.
În TOP 10 al celor mai valoroși fotbaliști din Superligă este doar un străin, atacantul italian al celor de la FCSB, Andrea Compagno, care se află pe locul 8, cotat la 2,5 milioane de euro.
Acesta este primul dintre cei mai scumpi străini, urmat pe podium de Karlo Muhar (CFR Cluj) și Ernal Krasniqi (CFR Cluj).
Într-un TOP 10 al celor mai valoroși străini din prima ligă sunt, în total, 3 jucători de la CFR Cluj, doi de la FCSB și câte unul de la Farul, Voluntari, Sepsi, FCU Craiova și Petrolul.
Comparativ cu sezonul trecut, numărul străinilor în TOP 10 cei mai valoroși jucători din prima ligă a scăzut. În primăvară, în această ierarhie erau doi, pe lângă italianul Compagno regăsindu-se și ghanezul Nana Boateng, transferat între timp în China.
picture

TOP 10 cei mai valoroși străini din Superligă

Credit imagine: Eurosport

Acum sunt cei mai puțini străini din ultimele 5 sezoane

Analizând cifrele din ultimele cinci sezoane în Superligă, în ediția de campionat 2023-2024 sunt cei mai puțini străini legitimați la cluburile înscrise în competiție, 183, cu 42 mai puțini decât sezonul trecut și cu 49 mai puțin decât în stagiunea 2020-2021.
picture

Străini în ultimii 5 ani în Superligă

Credit imagine: Eurosport

Cel mai recent, un număr mai mic decât cel înregistrat în această stagiune a fost în ediția 2017-2018, când în Liga 1 evoluau doar 157 de jucători din afara granițelor țării.

Străinii care vor rămâne definitiv în istoria fotbalului din România

Nu puțini sunt străinii care vin în țara noastră și care ajung să se îndrăgostească iremediabil de ceea ce găsesc în România, ajungând să evolueze chiar și mai bine de 10 ani, să își întemeieze familii și să rămână aici chiar și după finalul carierei.
Topul prezențelor străinilor în campionatul României este dominat categoric de căpitanul celor de la CFR Cluj, Mario Camora, care are peste 370 de prezențe în Liga 1, în peste un deceniu de activitate în Gruia. Alături de el, cu alte peste 300 de meciuri în România sunt doi străini care se află și ei încă în activitate, Junior Morais și Takayuki Seto.
Tha'er Bawab, Filipe Texeira, Eric și Ousmane Viera sunt alți străini care au scris istorie în România, cu peste 200 de prezențe în țara noastră.
La capitolul golgheteri all-time al străinilor care au activat în România, brazilianul Eric de Oliveira este cel mai bun marcator străin care a jucat vreodată în campionatul nostru, cu 66 de reușite în 222 de meciuri, urmat de un alt brazilian, Wesley, cu 64 de goluri, și de francezul Gnohere, cu 58.

Cât de mult se mizează efectiv pe jucătorii străini și cifrele lor în Superligă

Chiar dacă la nivelul loturilor sunt mulți străini, antrenorii nu îi angrenează pe cei mai mulți dintre aceștia în echipele de start.
Analizând partiturile celor 6 echipe calificate în play-off-ul sezonului trecut, cu care au început ultima etapă din Superligă (runda cu numărul 14), situația stă altfel. Universitatea Craiova și Rapid, care s-au întâlnit în meci direct în Giulești, duminică seara, au început jocul cu câte trei străini în primul 11. La polul opus, CFR Cluj, cunoscută pentru faptul că mizează foarte mult pe străini, a avut în echipa de start din meciul cu Farul, de luni seara, nu mai puțin de 7 jucători străini, incluzându-l aici și pe portughezul Camora, care are însă și cetățenie română.
picture

Jucători străini în echipele de start Superligă

Credit imagine: Eurosport

Comparativ cu precedenta ediție, diferența semnificativă este în echipa campioanei României, Farul, care începea meciurile din play-off-ul ediției precedente cu un singur om și care acum are și 4 jucători străini în echipa de start. CFR, la fel ca în mandatul lui Dan Petrescu, rămâne o adeptă a convingerii că străinii sunt cei care fac diferența.
În topul golgheterilor, după primele 14 etape consumate din noua stagiune, se află doi români, Aurelian Chițu, de la FCU Craiova, și Dan Nistor, de la Universitatea Cluj, fiecare cu câte 8 reușite.
În TOP 10 golgheteri până la începutul lunii noiembrie sunt doar doi străini: Marko Duganzdic (6 goluri), care între timp a plecat de la Rapid în Arabia Saudită, și Albion Rrahmani, tot de la Rapid, cu 6 reușite, acum indisponibil din cauza unei accidentări.
Într-un top al celor mai buni marcatori străini la startul acestei ediții se mai află, printre alții, jucători de la Petrolul, CFR Cluj, Sepsi, UTA și de la cele două echipe din Craiova.
picture

Top 10 golgheteri străini din Superligă

Credit imagine: Eurosport

Analizând topul pasatorilor, primii cinci sunt jucători români (Petrila, Fl. Coman, Nistor. Mitriță și Bancu). Primul cel mai bun pasator străin este pe locul 6, brazilianul Jair, de la Petrolul (4 pase de gol), aflat la egalitate cu Otele, de la CFR Cluj, și Adam Nemec, de la Voluntari.
Jucătorii străini nu sunt singurii care aleg să evolueze în campionatul României. Antrenorii străini au și ei cariere de succes în primul eșalon de aici.
În momentul de față, patru din cei 16 antrenori sunt străini, toate echipele de pe podium fiind conduse de tehnicieni care nu sunt autohtoni: Elias Charalambous (FCSB, Cipru), Andrea Mandorlini (CFR Cluj, Italia) și Cristiano Bergodi (Rapid, Italia), cărora li se adaugă antrenorul celor de la FCU Craiova, proaspăt-instalatul tehnician Italian, Giovanni Costantino.

Străinii care își iau cetățenie și a căror inimă bate când cântă imnul României

Analizând ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani în fotbalul românesc, câțiva străini, stabiliți în România, au vrut să obțină și cetățenie, existând din acel moment și oportunitatea de a juca pentru echipa națională.
Ricardo Cadu, care a scris istorie în tricoul CFR-ului, William De Amorim, brazilianul venit în țara noastră de la 18 ani, și Eric de Oliveira, au devenit români cu acte în regulă, însă nu au reprezentat România la nivel international niciodată.
Pe 24 august 2020, portughezul de la CFR Cluj, Mario Camora, a devenit și el cetățean român și eligibil pentru a juca la prima reprezentativă a României, după 9 ani petrecuți în Ardeal.
Asta s-a și întâmplat, pentru că în mai puțin de două luni fundașul stânga a cântat imnul României de la națională, din postura de titular, pe 8 octombrie 2020, în înfrângerea 1-2 cu Islanda, convocat de selecționerul Mirel Rădoi, fiind primul străin care a jucat în galben.
picture

Mario Camora, în duelul cu Islanda, din toamna lui 2020

Credit imagine: Eurosport

Franța, țara care dă cei mai mulți străini în TOP 5 campionate din Europa

Dacă în România peste o treime dintre jucători sunt din afara țării, situația stă mult diferit în TOP 5 campionate din Europa, în Anglia, Italia, Germania, Spania și Franța, unde fotbalul este la un alt nivel. În Premier League și Serie A, peste 60% din jucători sunt străini, iar în Ligue 1 aproape 60%.
În Anglia, cei mai mulți străini sunt din Brazilia (32), Franța (27) și Țările de Jos (21).
În Italia, națiunea cea mai puternic reprezentată este Franța (32), urmată de Argentina (25) și Brazilia (21).
În Bundesliga, cei mai mulți străini provin din Franța (29), Austria (27) și Danemarca (13).
În Spania, cei mai mulți străini care evoluează sunt născuți în Argentina (23), Brazilia (18) și Franța (16).
În Franța, străinii cei mai mulți vin din Senegal (23), Maroc (18) și Coasta de Fildeș (18).
picture

Străini TOP 5 campionate + România

Credit imagine: Eurosport

Cum au arătat echipele de start ale liderilor din TOP 5 campionate

În week-end s-a consumat o nouă etapă în marile campionate de pe continent, iar în continuare am analizat partiturile de start ale echipelor care sunt lider în acest moment, după consumarea partidelor de la finele săptămânii.
Tottenham este lider în Anglia, la fel și Inter în Italia, respectiv Bayer în Germania. Liderul surpriză din Franța este Nice, iar cel din Spania este Real Madrid, după ce a câștigat dramatic cu Barcelona, eternul El Clasico.
În primul 11 al celor de la Spurs a fost inclus un singur englez, Maddison, restul 10 fiind fotbaliști străini.
Analizând în același mod și partitura de start a liderului din România, FCSB, vicecampioana a avut 4 jucători străini în formula cu care a început meciul din week-end, cu Petrolul.
picture

Titulari străini TOP 5 campionate + FCSB

Credit imagine: Eurosport

Articol scris în colaborare cu Emilia Roman și Valentin Scurtu în cadrul seminarului "Jurnalism online"
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo