Care sunt pretendentele la titlu în Superliga după primele 8 etape? Cotele la pariuri dau răspunsul!

S-au disputat primele 8 etape din Superliga, iar campionatul a luat o scurtă pauză pentru disputarea meciurilor echipelor naționale. Cu acest prilej pot fi trase câteva concluzii în ce privește lupta la titlu, dar și o analiză asupra evenimentelor petrecute în primele opt runde.

Titlul în Superliga se joacă în 2. Așa spun cotele la pariuri

Credit imagine: Eurosport

Până în acest moment, FCSB și CFR Cluj și-au respectat statutul, Rapid a arătat că poate reveni după un început mai slab, în timp ce Universitatea Craiova pare mai slabă ca în anii precedenți. Farul Constanța a avut de suferit și a demonstrat că i-a fost dificil să facă față atât în campionat și în cupele europene.
Primele clasate după disputarea primelor 8 runde:

Cum arată cotele la pariuri în Superliga

Pe site-urile de pariuri sportive fotbal, bookmakerii creionează o luptă interesantă în doi pentru câștigarea titlului între FCSB și CFR Cluj. Cele două echipe au luptat pentru titlu și în ultimii ani, iar în acest sezon sunt văzute cu cele mai mari șanse. FCSB are un avantaj mic în fața celor de la CFR Cluj, în timp ce celelalte grupări sunt la o distanță destul de mare.

FCSB, un singur pas greșit în acest sezon

FCSB se află în fruntea clasamentului din Superliga și are un start de sezon excelent. A pierdut un singur meci, cel din deplasarea cu UTA Arad, iar în rest a câștigat toate celelalte șase partide, inclusiv derby-urile cu CFR Cluj și Universitatea Craiova. Contra oltenilor, în ultima rundă, a avut o prestație excelentă și s-a impus fără emoții.
Rămâne de văzut ce impact va avea absența lui Vlad Chiricheș, care s-a accidentat destul de grav conform oficialilor clubului. Roș-albaștrii au stabilit însă ca obiectiv principal câștigarea titlului și par a fi determinați să facă orice le stă în putință pentru a se impune. Un alt semn de întrebare este subțirimea băncii de rezerve.

CFR Cluj se descurcă remarcabil în pofida schimbărilor masive

CFR Cluj și-a schimbat antrenorul în vară, a cedat mai mulți jucători importanți și a adus o mulțime de fotbaliști noi. Totul pare că decurge excelent în Gruia, unde acomodarea jucătorilor s-a făcut foarte bine, iar antrenorul Andrea Mandorlini se simte ca acasă. CFR Cluj a pierdut derby-ul din deplasare cu FCSB și a mai înregistrat o remiză. În rest, a obținut cinci victorii. Jocul echipei este schimbat față de stagiunea precedentă, iar CFR Cluj a devenit una dintre cele mai ofensive echipe. Are al doilea atac, cu 17 goluri marcate în 7 meciuri.

Universitatea Craiova dezamăgește

Universitatea Craiova a început sezonul cu mari așteptări, din moment ce l-a transferat pe Alexandru Mitriță. Acesta a avut un debut fulminant de sezon, însă evoluțiile sale au fost în scădere cu Farul și FCSB. Fără un joc bun al lui Mitriță, oltenii au pierdut categoric cele două meciuri. Din păcate pentru olteni, echipa pare dependentă de Mitriță și suferă din plin când el nu este în formă maximă. Iar problemele din apărare au ieșit la iveală și în acest sezon, jucătorii făcând multe greșeli care s-au transformat în goluri pentru adversari.

Farul nu se regăsește

Campioana ediției precedente nu se regăsește. Hagi a sacrificat mai multe meciuri în startul sezonului pentru că echipa era angrenată în cupele europene. Acest lucru se resimte din plin în clasament, unde Farul este pe locul 10, cu doar 9 puncte. Farul are 3 victorii și 4 înfrângeri, ultima fiind de-a dreptul surprinzătoare: 0-4 în deplasare cu U Craiova 1948. "Regele" trebuie să găsească rapid o soluție pentru a scoate echipa din criză. Speră ca venirile lui Budescu și Munteanu să readucă apetitul ofensiv în jocul Farului.

Rapid a făcut transferuri costisitoare și începe să își revină

După un start ezitant de sezon, Rapid dă semne de revenire. Echipa a impresionat în ultimele două runde, iar jucători ca Rrahmani și Petrila au avut evoluții foarte bune. Rămâne de văzut cât va conta plecarea golgheterului Marko Dugandzic, însă până acum Rrahmani l-a suplinit excelent. Giuleștenii și-au stabilit ca obiectiv clasarea pe podium, dar cu siguranță în Giulești se dorește câștigarea titlului. Apărarea este însă o problemă în continuare, în special pe contraatac și la fazele fixe.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo